Reveniți duminică din cantonamentul pe care l-au efectuat săptămâna trecută la Băile 1 Mai, jucătorii echipei Olimpia Satu Mare au primit luni o zi liberă, iar de marți au revenit la antrenamente. Antrenorul Tiberiu Csik a tras concluziile după acest mini-stagiu, se declară mulțumit de randamentul dat de jucători, însă și îngrijorat pentru perioada următoare de pregătire.
„A fost o săptămână bună cu condiții excelente și cu o pregătire fizică la care băieții au răspuns foarte bine. Am avut mici probleme în a doua parte a cantonamentului cu noroiul, dar asta nu puteam anticipa. Mai ales că vremea s-a încălzit. Legat de meciul cu ASU Poli pot spune că am văzut și plusuri și minusuri în jocul nostru. Știm clar ce avem de îmbunătățit și sper ca până la primul meci oficial să punem totul la punct. Poli s-a întărit și ne-a pus serioase probleme, dar și așa la ce ocazii am avut în partea a doua, puteam câștiga. Am revenit la Satu Mare și din nou nu avem terenuri unde să ne pregătim. S-a topit și zăpada și nu putem decât să mergem pe sintetic”, a spus, citat de gazetanord-vest.ro, Tiberiu Csik.
În lipsa unui teren acceptabil de pregătire, jucătorii echipei sătmărene s-au pregătit ieri pe sintetic, la baza Club Campionii a celor de la Primavera.
În altă ordine de idei, Olimpia își va continua astăzi meciurile de pregătire cu un amical la Cigand, în Ungaria, iar sâmbătă va juca tot în deplasare, la Diosgyor.