Echipa de fotbal Muscelul Câmpulung a plecat duminică dimineață în cantonamentul montan de la Sinaia. La reunirea de la stadion, locul de plecare, au fost prezenți 16 jucători, brașovenii David și Tița urmând să se alăture lotului muscelean chiar în stațiunea prahoveană. Așadar, 18 jucători va avea antrenorul Ovidiu Tică la dispoziție pentru cele șapte zile de cantonament, perioadă în care nu se va disputa niciun meci amical și unde sunt deja stabilite câte trei antrenamente zilnic.
„Nu este un semnal de alarmă rezultatele înregistrate în cele trei jocuri amicale! Știți și dumneavoastră, cele mai mari probleme le avem la nivelul fundașilor centrali! Am căutat în această perioadă soluții, am schimbat tot timpul fundașii centrali și, poate, de aici și aceste înfrângeri. Tița ne-a convins și merge cu noi în cantonament, iar în perioada următoare va mai sosi încă un fundaș de valoare. A fost un ciclu de pregătire care s-a terminat la nivel local, de astăzi îl începem pe cel mai important. Nu vom disputa niciun joc amical la Sinaia, în schimb vom avea câte trei antrenamente pe zi. Primul undeva în jurul orei 8.30, următorul la 11.30 și apoi seara la 17.00 cel de-al treilea”, a declarat antrenorul Ovidiu Tică la plecarea spre Sinaia.
„A fost o pregătire bună pe plan local, iar acum urmează o săptămână foarte grea și, atât eu, cât și colegii mei, trebuie să ne pregătim foarte bine pentru că în retur vor urma 12 finale. Legat de accidentare vreau să vă spun că nu este nimic grav. La ultimul amical, cel cu Unirea Bascov, puteam să joc, dar am preferat să nu risc pentru a pleca apt în cantonament și, așa cum spuneam, să mă pregătesc foarte bine acolo”, a spus și fundașul Adrian Voicu.
Lotul de jucători deplasat la Sinaia:
portari: Adrian Tanase, Răzvan Ene;
fundași: Marius Vaciu, Cosmin Leca, Mihai Baduleanu, Adrian Voicu, Robert Păun, Cosmin Marinescu (CS Mioveni), Răzvan Tița (ACSM Codlea);
mijlocași: Giorgian Jenaru, Cosmin Milosi, Ionut Ion, Bogdan David, Alin Burghel, Dorinel Oancea;
atacanți: Mahu Dorin, Claudiu Ionescu (Metalul Reșița), Robert Dalu (SCM Pitești).
Articol scris de Bogdan BURHAN (Sport în Muscel)