Într-un cadru mirific, pe Valea Buzăului, strecurat printre munți, chiar pe drumul spre Brașov, se află locul unde lotul liderului Seriei I a Ligii 2, Dunărea Călărași, are parte de servicii de calitate, ospitalitate, confort și o bucătărie aleasă. Este locul în care trupa lui Ionel Ganea se pregătește pentru partea a doua a sezonului din eșalonul secund, unul de foc.
Dacă principalii contra-candidați la promovare, cei de la Rapid București au plecat în India, „valahii” lui Ganea sunt mai „modești” și au ales să se pregătească într-un loc care i-a purtat noroc anul trecut, pentru că tot la Ciuta s-a făcut și pregătirea din vara lui 2015, atunci când s-a reușit promovarea în Liga 2.
Antrenorul principal Ioan-Viorel Ganea, ajutat de Mirel Condei – antrenor secund, Emil-Attila Szolomajer – antrenor cu portarii și Constantin Niculae – preparator fizic, au urcat marți, 19 ianuarie, la Ciuta, în județul Buzău, cu 26 de jucători, acolo unde se vor pregăti până pe 29 ianuarie. La capitolul noutăți, „Găniță” se poate baza pe Ionuț Vînă (FC Viitorul), Daniel Barna (Farul) și Ionuț Puțanu (FC Viitorul, ultima dată împrumutat la FC Brașov).
Dacă în lotul călărășean au venit trei jucători noi, echipa l-a pierdut în această iarnă pe Laurențiu Buș, care este coleg cu Adi Mutu la ASA Târgu Mureș, în Liga 1.
Iată lotul Dunării Călărași în cantonamentul de la Ciuta: C. Lungu, G. Popa, S. Păun (portari). Tenea, Mureșan, D. Barna (ex-Farul Constanta), G. Săveanu, B. Panait, M. Popescu, C. Bumbac, I. Puțanu (ex- FC Brașov), M. Botea, S. Matei, G. Preoteasa, S. Popescu, S. Alami, V. Petre, Al. Dincă (junior), Vînă (ex-FC Viitorul), Kanda, Vădrariu, Al. Stoica, V. Andrei, V. Alexandru, Tudor, Bălașa (ultimii doi juniori)(jucători de câmp).
Articol și foto de Cătălin NIȚU (Ediția.ro)