Probleme și la Dunărea Călărași. Promisiunile conducătorilor locali nu au fost onorate, iar clubul nu mai are niciun ban în cont

Marius ANGHEL 14 Jan. 2016, 17:46 Liga 2

La finalul anului trecut, la Dunărea Călărași, liderul Seriei I a Ligii 2, au avut loc mai multe discuții între principalii „finanțatori” ai echipei de pe malul Borcei. Primarul Municipiului Călărași, Dan Drăgulin a promis că Ionel Ganea nu va pleca de la Dunărea indiferent de ofertele pe care acesta ar urma să le primească. „Ganezul” a fost ofertat de două ori anul trecut, de Petrolul Ploiești și CFR Cluj, însă actualul tehnician a ales să facă performanță la Călărași. „Nu pleacă niciun Ganea!”, spunea edilul după ce ofertele au fost făcute publice de Ionel Ganea.

Mai mult decât atât, primarul, împreună cu deputatul Vasile Iliuță, au convenit să se implice în vederea susținerii financiare a clubului, însă acest lucru se pare că ar fi rămas la stadiul de… discuții. Iliuță a mai sprijinit anul trecut echipa locală, dar „grosul” ar fi trebuit să vină de la Consiliul Local și Consiliul Județean.

Transferuri fără bani

În acest moment, din lipsă de fonduri, Ionel Ganea le-a transmis jucătorilor că echipa va beneficia de un cantonament local. Nu mai pleacă nimeni în Antalya sau Spania, așa cum se zvonise. Zilele acestea a avut loc și o ședință la club unde s-au pus la punct anumite detalii legate de noile transferuri care se vor face la club.

După cum se știe, Dunărea l-a pierdut în această iarnă pe Laurențiu Buș, un jucător important care a semnat cu ASA Târgu Mureș pentru 3000 de euro lunar. În locul său este adus Ionuț Vînă, de la echipa a doua a lui Gheorghe Hagi, dar și doi fundași Ionuț Puțanu, tot de la Viitorul, și Coc, de la „U” Cluj. La capitolul atacanți, Dunărea îl mai aduce și pe Cosmin Neagu de la SC Bacău.

Toate aceste transferuri sunt puse în acest moment sub semnul întrebării din cauza problemelor financiare care le cam dau bătăi de cap oficialilor de pe malul Borcei.

Dinulescu: „Vom avea bani după ce se aprobă bugetul”

Ionel Gnea este nemulțumit în acest moment de situația creată la club. Fără bani nu poți face performanță, iar Dunărea trebuie să găsească urgent surse de finanțare dacă vor ca cel mai prolific tehnician și actualii jucători să rămână la club. În caz contrar, ar urma un dezastru. O echipă care a terminat pe primul loc anul trecut în Seria I s-ar putea prăbuși în returul care începe pe 27 februarie 2016.

Trebuie specificat faptul că „Găniță” nu este numai antrenor la echipă. Au fost momente când acesta a umblat la „fondurile familiei” și a adus bani de acasă „ca să fie bine, să nu fie rău…”, celebra frază a lui Gică Hagi.

Vicepreședintele Consiliului Județean Călărași, Marian Dinulescu, a dat asigurări că visteria Dunării își va reveni, dar numai după ce se aprobă bugetul. „La Dunărea avem asigurări că vor intra, eșalonat, 10 miliarde de lei vechi de la Primărie și 10 miliarde de lei vechi de la Consiliul Județean. Pe lângă acest lucru vom mai avea și sponsori, iar unul dintre aceștia vă pot spune că este vorba de Vasile Iliuță”, a declarat pentru ziarul local Ediția, Marian Dinulescu.

Numai că, jucătorii de la Dunărea, ca să facă performanță, trebuie să și mănânce, respectiv să fie plătiți la timp, să nu mai vorbim de faptul că aceștia nu au intrat nici acum în posesia primelor de la promovare. Doar cu promisiuni, nu se poate ajunge la rezultatele așteptate atât de mai marii clubului, cât mai ales de iubitorii fotbalului din Călărași. În acest moment, lotul Dunării se află în cantonament până pe 30 ianuarie la sediul clubului din incinta Stadionului Municipal.

Articol și foto de Cătălin NIȚU (Ediția.ro)

Marius ANGHEL 14 Jan. 2016, 17:46 Liga 2
Pe aceeași temă