Cu toate că numirea lui Cristian Munteanu ca președinte și a lui Tibor Selymes ca antrenor la Delta Dobrogea Tulcea nu-i amenințau postul de director tehnic al lui Mihai Guliu, iată că în cele din urmă acesta a decis să plece de la echipa din Liga 3. Fostul antrenor de la Săgeata Năvodari revine în Liga 2, de această dată ca manager sportiv la FC Farul Constanța. Guliu a fost instalat în noua funcție joi, 7 ianuarie, și va fi un liant între jucători și antrenori, anunță Reporter NTV.
Guliu nu vine cu mâna goală la Farul, ci, conform sursei citate, va aduce trei jucători care au evoluat în tur la Delta și care sunt acum liberi de contract. La echipa din Tulcea au evoluat în prima parte a sezonului jucători ca Vișan Crețu, Florin Popa, Valentin Apostol, Nicu Crețu, Apostol Muzac, Marius Tigoianu, Ovidiu Vezan, Marius Jianu sau Ionuț Filip, toți cu meciuri în Liga 1 sau 2.
În altă ordine de idei, FC Farul se va reuni pe 18 ianuarie, urmând ca, pentru început, pregătirea să fie făcută pe plan local, la Constanța.