![Metalul Buzău, două victorii în ultimele două amicale. Nou-promovata a mai făcut și două achiziții: a împrumutat un fotbalist din prima ligă și a semnat cu japonezul venit în probe](https://media.prosport.ro/L3of-buQAkC2OoYwiGyVzX-rB6g=/340x191/smart/filters:contrast(5):format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F02%2Fmetalul-buzau-dunarea-calarasi-cs-blejoi-6-e1739709127426-1024x723.jpg)
FC Academica Clinceni a legitimat astăzi, 7 septembrie, încă un mijlocaș, ridicând astfel la 26 numărul fotbaliștilor din lot. Gruparea ilfoveană a obținut semnătura pe un sezon a lui Vasile Olariu (28 ani), mijlocaș central liber de contract după ce în sezonul trecut a evoluat pentru Academica Argeș Pitești.
Jucătorul ce înscria în campionatul trecut patru goluri pentru Academica a evoluat în cariera sa și în Liga 1. Acolo a fost lansat de Victoria Brănești, în 2010, când s-a remarcat în acel tur de campionat după ce a transformat opt penalty-uri din opt posibile, primind din partea presei porecla de „Penalty King”. De-a lungul carierei, Olariu a mai evoluat în prima ligă la echipele FC Brașov și Corona, dar și în campionatul Ucrainei, la FC Olexandrya. În 2010 el a fost selecționat de două ori în reprezentativa sub 23 de ani a României.
Vasile Olariu poate debura în tricoul noii sale echipe marți, de la ora 16:30, când aceasta va juca în deplasare în turul V al Cupei României cu CS Afumați.