Delta Dobrogea Tulcea a câștigat derbiul Dobrogei din turul 4 al Cupei României la fotbal, eliminând echipa de liga secundă Farul Constanta după prelungiri, cu scorul de 2-0. Partida s-a desfășurat la Babadag, deoarece, momentan, echipa tulceană nu are la dispoziție niciun stadion în municipiu, Primăria refuzând să dea în folosință stadionul Delta, în timp ce la „Cozma Zaiț” mai sunt necesare lucrări de modernizare.
Tulcenii s-au întărit serios în pauză de vară, reușind să strângă un nucleu de foști jucători de Liga 1 care au activat la Săgeata Năvodari: portarul Gordin, fundașul central Popa, jolly joker-ul Vezan, Vali Apostol, precum și pe experimentatul Muzac.
Primele 90 de minute au fost echilibrate, Delta dominând teritorial, iar Farul preferând contraatacul. După cum au remarcat și cei aproximativ o mie de spectator prezenți la meci, printre care și aproximativ o sută de suporteri constănțeni, pe teren nu s-a văzut faptul că Delta evoluează în liga a treia, iar Farul în cea secundă.
Marile ocazii au venit abia spre finalul primei reprize, când Tigoianu a lovit bara porții constănțene, iar, imediat pe contraatac, și Pătulea a trimis mingea în bară de la doar câțiva metri, o ratare uriașă.
După pauză, Delta a avut mai multe ocazii de poartă, Vișan Crețu a trimis din nou în bară cu un șut frumos de la peste 30 de metri, însă Farul putea da lovitura când Pătulea, scăpat singur, a ales o pasă spre Grigoraș, care, cu poarta goală, nu a reușit să se coordoneze, mingea trecând pe lângă.
Au mai fost și două goluri anulate, ambele pe motiv de offside, unul marcat pentru tulceni de fundașul Popa, celălalt de Pătulea pentru Farul.
A fost 0-0 după primele 90 de minute și imediat după începutul prelungirilor echilibrul părea că se rupe după ce unul dintre cei mai buni jucători ai Deltei, Vali Apostol, a primit destul de ușor al doilea cartonaș galben și a fost eliminat.
Intrarea lui Vezan a fost plusul Deltei
Intrat spre final, Vezan a fost cel care a schimbat soarta partidei pentru că, surprinzător, după eliminarea lui Apostol, tot Delta a fost mult mai periculoasă și, când deja toată lumea se gândea la lovituri de departajare, a dat lovitura.
În minutul 113, Jianu a fost lansat de Vezan pe partea stângă, atacantul adus chiar de la Farul în vara șutând plasat la colțul lung pe lângă Olaru, 1-0 pentru Tulcea!
„Marinarii” nu și-au revenit din șoc și în minutul 118 Vezan execută magistral o lovitură liberă de la aproximativ 30 de metri, șut bombă care îl învinge pe Olaru și reduce la tăcere frumoasă galerie constănțeană.
Un meci deosebit de frumos și un rezultat ce, din păcate, nu a putut fi savurat de microbiștii din municipiul Tulcea, care cu siguranță ar fi venit în număr mult mai mare la stadion, după cum spune și directorul tehnic al Deltei, Mihai Guliu: „Am făcut o pregătire foarte bună, antrenamente bune, s-a văzut cum am rezistat 120 de minute, o parte cu un om în minus, avem condiții bune la Tulcea, dar din păcate nu avem stadion. Dacă am putea juca pe stadionul Delta ar fi cel mai mare transfer. Am juca de zece ori mai bine decât astăzi. Cel mai important este meciul următor, cu Clinceni, apoi meciul de Cupă. Ne-am dori să aducem o echipă de prima ligă la Tulcea, am dori să jucăm la Tulcea, acesta va fi cel mai mare transfer, să aducem multă lume la stadion, pentru că stadioanele nu sunt făcute să stea goale. Meciul a fost bun, nivelul ridicat, nu se compară cu ce va fi în campionat. Avem jucători valoroși, sper să fim și sprijiniți de toată lumea, pentru binele fotbalului tulcean. Îl felicit pe domnul Gache, Farul are echipă bună anul acesta, uite că, din păcate, și ei și noi avem probleme cu sprijinul autorităților locale”.
La rândul său antrenorul Farului, Constantin Gache, a recunoscut faptul că Tulcea a câștigat pe merit: „A fost un meci bun, echilibrat, cu ocazii de ambele părți. Odată cu scurgerea timpului a devenit clar că cine marca prima câștiga. Am întâlnit un adversar puternic, care a fost mai bun ca noi, din moment ce ne-a învins”.
VEZI o GALERIE FOTO detaliată de la meci
Delta Dobrogea Tulcea: Vlad Gordin – Crețu Vișan, Florin Popa, Apostol Muzac, Iulian Carabela, Valentin Apostol, Nicu Crețu, Marian Pop, Marius Tigoianu, Denis Husein, Marius Jianu. Au mai intrat: Claudiu Dragu, Ovidiu Vezan și George Bălan.
Director tehnic Mihai Guliu. Antrenor principal: Norbert Nită. Antrenor secund: Alexandru Iliuciuc.
Farul Constanța: Bogdan Olaru – Silviu Ilie, Doru Bratu, Vasilică Cristocea, Adrian Ionescu, Onișor Nicorec, Ciprian Milea, Ștefan Rusu, Mihai Ion, Georgian Butoi, Adrian Pătulea. Au mai intrat: Alexandru Grigoraș și Ninel Corcoveanu.
Antrenor Constantin Gache.
Sursa: Ziarul de Tulcea