Managerul CSM Râmnicu Vâlcea, Lucian Munteanu, anunță că, în ciuda dificultăților financiare ale clubului, problema unui lot cât de cât competitiv este aproape de a fi rezolvată. Discuțiile cu jucătorii, inițiate la finalul săptămânii trecute, au dat roade luni seară, când aceștia au avut termen limită pentru a oferi răspunsuri.
„Suntem pe drumul cel bun, încet, încet, ne atingem țintele din lotul actual, mă refer la regenocierile cu jucătorii sub contract, dar și cei care sunt la final de contract. Aproape toți au fost de acord să continue cu noi. Avem un buget restrâns, am impus un plafon salarial, dar toată lumea știe că suntem un club serios, atât cât promitem jucătorilor, atât le și dăm. La noi nu există niciun memoriu depus” a anunțat Lucian Munteanu.
Primul transfer este, fără îndoială, fundașul Rareș Cucui, care revine după împrumutul de la CS Mioveni. „Am discutat cu Cucui, el rămâne la noi. I-a prins bine împrumutul, a jucat meci de meci, și-a revenit. Pentru noi important este să găsim câțiva juniori Under 19 și la reunire, lotul să fie conturat în proporție de 80 la sută” a mai spus managerul CSM-ului.
Cu siguranță, rămân la Vâlcea seniorii care sunt sub contract: Cucui, Al. Ionescu, Deaconescu, I. Stoica, Dumitrașcu, Iordache, Mihai. Dintre jucătorii aflați la final de contract, Staicu și B. Geantă au anunțat deja că vor continua, în timp ce discuțiile sunt avansate cu Neagoe și Firțulescu. Fost căpitan la Reșița, Constantin Vasile este și el aproape de a reveni acasă, după ce a mai evoluat la Vâlcea până în 2013.
S-au despărțit deja de CSM, fiind la final de contract, sau, prin rezilieri amiabile, Himcinschi, Codin, Eremia, Vl. Munteanu, D. Popescu și Konyeha.
CSM Râmnicu Vâlcea se va reuni marți, 14 iulie, în Zăvoi, sub comanda aceluiași antrenor, Alexandru Pelici.
Articol scris de Adi Georgescu