Meci de Cartea Recordurilor în Tulcea: la pauză era 5-1 pentru oaspeți, scorul final e IREAL

Marius ANGHEL 25 May. 2015, 23:22 Ligi județene
Meci de Cartea Recordurilor în Tulcea:** la pauză era 5-1 pentru oaspeți, scorul final e IREAL

Etapa a treia a play-off-ului Ligii a IV-a Tulcea a adus, duminică, față în față, la Topolog, prima și ultima clasată după două jocuri disputate și nimic nu anunța deznodământul unui meci în care oaspeții porneau ca favoriți. Ba chiar, Granitul Babadag a deschis repede scorul și a mai înscris încă de patru ori până spre finalul reprizei, la 5-0 pentru oaspeți gazdele fiind la un pas de a arunca prosopul.

Cu un gol primit pe final de primă repriză, fotbaliștii de la Granitul Babadag au intrat la vestiare cu un avantaj categoric de 5-1 și nici nu se așteptau la ce avea să se întâmple în partea a doua a jocului.

Cu o altă „față” reveniți de la vestiare, cei de la Șoimii Topolog au reușit în circa jumătate de oră să egaleze la 5-5 și pe final de meci să mai înscrie de trei ori, astfel încât la sfârșitul jocului s-a consemnat un neverosimil 8-5 pentru gazde, echipă condusă cu 5-0 înainte de pauză.

„Nu e nimic de comentat după un astfel de meci. Nu cred că s-a mai întâmplat în fotbalul tulcean așa ceva, să conduci cu 5-0, să te roage adversarii să nu mai dai goluri că ies de pe teren, și la final să fie 8-5 pentru ei. Nu s-a mai pomenit așa ceva! Dacă eram cotați la pariuri mai înțelegeam, dar așa rămâne un mister ce s-a întâmplat cu echipa noastră în repriza a doua”, a declarat, pentru obiectivtulcea.ro, Alempe Pantelie, antrenorul de la Granitul Babadag.

Trebuie spus că, la finalul jocului, a fost formulată o contestație împotriva a doi jucători de la Șoimii Topolog, Comisia de disciplină din cadrul AJF Tulcea urmând să analizeze cele sesizate de oaspeți.

În al doilea meci al etapei a treia de play-off, la Sarichioi, Pescărușul Sarichioi a primit vizita echipei Unirea Casimcea în fața căreia s-a impus la limită, cu 2-1, după ce la pauză gazdele au condus cu 1-0. Cu un gol anulat pe motiv de ofside, Unirii Casimcea, fosta campioană, a ieșit din cursa pentru titlu și sâmbăta aceasta va avea un meci dificil pe teren propriu cu Granitul Babadag, în continuare liderul clasamentului în ciuda rușinoasei înfrângeri de la Topolog.

Rezultate etapa 3 play-off:

Pescărușul Sarichioi – Unirea Casimcea    2-1 (1-0)
Șoimii Topolog – Granitul Babadag    8-5 (1-5)

Clasament:

1.    Granitul Babadag     3     2     0     1     12-9     6p
2.    Pescărușul Sarichioi    3    2    0    1    7-6    6p
3.    Unirea Casimcea     3     1     0     2     7-7     3p
4.    Șoimii Topolog    3    1    0    2    11-15    3p

Etapa viitoare, a 4-a (31 mai):

Unirea Casimcea – Granitul Babadag
Șoimii Topolog – Pescărușul Sarichioi
 

Articol scris de Irinel CĂ‚LIN
Foto: Facebook Șoimii Topolog

Marius ANGHEL 25 May. 2015, 23:22 Ligi județene
Pe aceeași temă