FC Bihor a scăpat din nou de faliment. Tribunalul i-a păsuit până în septembrie

Marius ANGHEL 05 May. 2015, 13:10 Seria 2
FC Bihor a scăpat din nou de faliment.** Tribunalul i-a păsuit până în septembrie

UPDATE: Informația că falimentul clubului FC Bihor a fost evitat pentru a doua oară consecutiv a fost anunțată și de site-ul oficial al echipei orădene

Marți, 5 mai, s-a judecat din nou cererea de intrare în faliment a clubului orădean, iar în urma acesteia instanța a hotărât să mai dea un termen de soluționare a problemelor clubului FC Bihor până pe data de 29 septembrie 2015.

„Mă bucur pentru că mai existăm. Sper să pot să și aduc un investitor cât mai repede la club. În urma deciziei de astăzi a instanței judecătorești, acest club cu o veche tradiție în fotbal, de peste 100 de ani, a fost salvat, cel puțin deocamdată și putem spune răspicat: Legenda merge mai departe!”, a declarat, după pronunțarea instanței, președintele clubului FC Bihor, Mircea Fodor.


 

Clubul FC Bihor Oradea a scăpat pentru moment de faliment. Tribunalul Bihor a mai acordat, astăzi, 5 mai, încă un răgaz de patru luni și jumătate pentru clubul orădean în care să găsească finanțate și să reia plățile angajate în procesul de insolvență în care se află. Noul termen de judecată a fost fixat pentru 29 septembrie.

După ce a scăpat de grija retrogradării odată cu retragerea echipei FC Olt, FC Bihor își va putea continua activitatea după această nouă păsuire și poate încheia campionatul Ligii 2. Sâmbătă, de la ora 11:00, formația orădeană are de disputat ultimul meci din acest sezon, acasă cu CSM Râmnicu Vâlcea. Apoi trebuie să găsească finanțare pentru a-și achita datoriile și a continua activitatea.

„Sunt fericit pe moment, dar pentru mine reîncepe calvarul organizării meciurilor de la sfârșitul săptămânii ale primei echipe, ale echipei a doua și ale juniorilor: bareme de arbitraj, ambulanță, etc. Vom avea vreme să gândim foarte bine care sunt pașii de urmat pentru ca FC Bihor să-și continue activitatea și din septembrie încolo”, a declarat, pentru bihon.ro, președintele Mircea Fodor.

Marius ANGHEL 05 May. 2015, 13:10 Seria 2
Pe aceeași temă