În etapa a 21-a a Ligii a IV-a Brăila, în cele cinci partide disputate s-au înregistrat două victorii ale echipelor gazdă, tot atâtea remize și un singur succes în deplasare. Un singur rezultat de egalitate a fost însă validat de AJF Brăila, cel dintre Victoria Traian și Victoria Old Boys Însurăței, jocul de la Găiseanca, al cărui rezultat din teren a fost 4-4, a fost omologat cu 3-0 în favoarea echipei Victoria Cazasu, deoarece echipa din Găiseanca a folosit un jucător, pe Florin Bardaș, aflat în stare de suspendare.
Echipa lui Marian Mocanu, Victoria Old Boys Însurăței, este performera etapei, însă la capitolul surprize poate fi trecută și victoria cu 1-0 a echipei Pandurii Tudor Vladimirescu, la Viitorul Ianca. Viitorul Însurăței a realizat scorul etapei, 4-1, în partida de pe teren propriu, cu Gloria Movila Miresii, iar Stars Brăila a câștigat cu emoții, 3-2, disputa cu CS Făurei. Voința Vișani a câștigat la „masa verde”, deoarece adversara pe care urma să o întâlnească, Avântul Mircea Vodă s-a retras din campionat.
După 21 de etape pe primul loc se află Victoria Traian cu 56 de puncte, poziția a doua este deținută de Viitorul Însurăței 47 puncte, iar a treia de Stars Brăila, 43 puncte.
Rezultatele și marcatorii etapei a 21-a:
Viitorul Ianca – Pandurii Tudor Vladimirescu 0-1 (0-1)
Fătu (42)
Avântul Mircea Vodă – Voința Vișani 0-3 / omologat
Viitorul Însurăței – Gloria Movila Miresii 4-1 (3-1)
Techiu (2, 69), Mirescu (13), Lupașcu (32) / Băndărică (23)
Voința Găiseanca – Victoria Cazasu 0-3 / omologat
Victoria Traian – Victoria Old Boys Însurăței 2-2 (0-0)
Martinescu (61), V. Durbacă (81) / Buriu (72, 88)
Stars Brăila – CS Făurei 3-2 (2-1)
Pascu (2, 14), M. Iordache (49) / Dobre (23), Călătoaie (51)
Articol scris de Costel FILIP