ACS Poli ar putea rămâne după promovare fără manager sportiv. Ion Timofte pare determinat să părăsească clubul timișorean susținut de autorități după îndeplinirea obiectivului. Conform debanat.ro motivul despărțirii ar fi o ceartă între el și președintele alb-negrilor, Liviu Anton.
Sursa citată precizează că „Tim” și-a dat deja demisia, dar aceasta a fost refuzată de conducătorii de facto ai clubului, primarul Nicolae Robu, respectiv președintele CJ Timiș, Titu Bojin. La rugămintea primului, fostul internațional ar urma să rămână la club până în vară. Timofte e decis însă să plece imediat după îndeplinirea obiectivului.
Nemulțumirile între cele două părți sunt vizibile, managerul s-a confruntat cu reproșuri gen „stă mai mult prin Portugalia”, când a urmărit în fapt interesele clubului pe propria cheltuială. Ion Timofte nu e încântat la rândul său de situația de la ACS Poli, organizația fiind condusă departe de modul în care și-ar fi dorit. Totuși, ruptura ar putea fi evitată, dacă clubul se reorganizează la vară, lucru puțin probabil după atâtea modificări în ultimele două sezoane.
Fostul mijlocaș al lui Porto și Boavista a fost aproape de o plecare și după retrogradarea echipei, atunci când șeful CJT cerea socoteală pentru rezultate. Contactat de sport9.ro Ion Timofte nu a dorit să comenteze pe marginea subiectului. Oficial, cel puțin deocamdată, el e în continuare managerul sportiv al lui ACS Poli.
Ioan Timofte a fost numit ca președinte la ACS Poli în luna martie 2014, în tandem cu Dan Alexa pe banca tehnică. Cei doi nu au reușit să salveze echipa de la retrogradare, însă au rămas pentru a o readuce în Liga 1. În vară, Timofte a renunțat la funcția de președinte pentru cea de manager sportiv, iar la propunerea sa, în locul său a fost numit Liviu Anton, un bun prieten al său.
Alexa ar putea rămâne totuși
Antrenorul principal al timișorenilor, Dan Alexa, ar putea alege să rămână până la urmă la ACS Poli în continuare și fără Ion Timofte. „Chirurgul” ar fi părăsit echipa după retrogradare, dar acum și-ar îndeplini obiectivul. Deși e solidar cu managerul sportiv, el ar putea fi păstrat mai ales dacă se confirmă zvonurile și la echipă ar sosi team-managerul Daniel Stanciu, cel care tocmai s-a despărțit de Dinamo.
Articol scris de Cornel BIHOLARI (Sport9)