Cinci minute au despărțit-o, sâmbătă, pe Șoimii Pâncota de o victorie la Râmnicu Vâlcea, plus o decizie a „centralului” Avram, care: „Ar fi trebuit să ne mai acorde un penalty la Issa în minutele de prelungire. Nu a făcut-o și am scăpat printre degete o victorie prețioasă și meritată. Cred că zarurile ar fi fost în mare măsură aruncate în lupta pentru evitarea locului 10. Așa, am intrat într-o săptămână încarcată emoțional, destul de tensionată având în vedere miza mare a meciului de sâmbătă. Avem – însă -încredere că antrenorul și jucătorii vor gestiona momentul, în așa fel încât să câștigăm cu Bihorul. Chiar cred că putem încheia socotelile sâmbătă, în așa fel încât împotriva Caransebeșului să nu jucăm cu sabia lui Damocles deasupra capului”, spune Pavel Piroș.
Pe de altă parte, președintele „alb-negrilor” deplânge situația în care a ajuns echipa fanion a județului Bihor. „E păcat că un oraș ca Oradea și un județ ca Bihorul este pe care să rămână fără echipă în Liga a 2-a, pe când localități ca Tărlungeni și chiar Pâncota supraviețuiesc. Probabil, însă, orădenii plătesc greșelile trecutului. Îi vom trata cu respect sâmbătă, dar și cu maximă atenție. FC Bihor rămâne o echipă bună, periculoasă, dar avem atuurile fotbalistice să o batem și să clarificăm lucrurile în ceea ce privește acel loc 10 ce duce la barajul de evitare a retrogradării”, a adăugat Piroș.
Rusu, Suciu și – probabil – Sălăjan vor fi din nou apți de joc pentru pâncotani, care – însă – îl pierd pe Traore pentru cumul de „galbene”. Gavrilescu e și el suspendat, având zilele numărate la divizionara secundă arădeană. „Aveam referințe bune despre el, dar s-a dovedit că ne-am înșelat în privința sa. Asta e, din vară vom merge pe drumuri separate, dar nu înainte ca jucătorul să suporte din propriul buzunar acea amendă de 2500 de lei luată cu ocazia suspendării pentru trei etape. Avem stipulat în regulamentul de ordine interioară o clauză prin care jucătorul va fi obligat să plătească pentru gestul său de indisciplină de la meciul de acasă cu Râmnicu Vâlcea”, a mai punctat șeful grupării din Podgorie.
Sursa: Sport Arad