Aproape zece jucători din actualul lot pregătit de Dan Alexa au intrat de ceva vreme în ultimele șase luni de contract cu ACS Poli. Printre aceștia se numără și câteva nume consacrate, precum Cristi Scutaru și Ovidiu Petre, fotbaliști care pot fi deja abordați de alte cluburi. Timișorenii spun prin vocea managerului sportiv Ion Timofte că acest risc e unul asumat, mai ales în condițiile în care încă nu e clar ce va stabili FRF în privința regulii legate de jucătorii extracomunitari.
Pe data de 30 iunie 2015 ar putea spune adio lui ACS Poli nu mai puțin de opt jucători. Ovidiu Petre, Cristian Scutaru, Adrian Poparadu, Souleymane Keita, Rody, Bogdan Chipirliu, George Neagu și Pedro Henrique s-ar afla din datele noastre în această situație. În cazul ultimilor patru există însă și opțiunea clubului de a activa prelungirea.
Mai complicată e situația lui Pedro Henrique însă, jucător împrumutat. Cel cotat ca cel bun transfer realizat de ACS Poli, golgheter al echipei în acest sezon (7 goluri), ar putea fi afectat de noile reguli care se vor implementate în fotbalul românesc cu privire la extracomunitari. Dacă de exemplu în Liga 1 rămâne în picioare varianta cu cel puțin trei selecții la natională pentru jucătorii „non-EU” (la rândul lor în număr doar de trei), atunci brazilianul va spune sigur adio României. Bănățenii s-ar mai gândi dacă să-l păstreze și pe Rody, unde opțiunea clubului e pe încă doi ani.
Managerul lui ACS Poli a explicat pentru Sport9.ro că clubul are deocamdată răbdare și că jucătorii doriți vor vedea oferta clubului pe final de sezon, chiar dacă există riscul de a fi pierduți. „Încă nu am prelungit contractele… Ne asumăm riscul acesta. Noi ne orientăm și în funcție de numărul de extracomunitari ce va fi hotărât. Așteptăm următoarea Adunare Generală”, ne-a spus Ion Timofte.
Alb-negrii vor să se bazeze în faza a doua a campionatului și pe Victor Nikiema, care se pare că ar putea deveni jucător comunitar. Mijlocașul deține deja două cetățenii, ivoriană și burkinabeză, probabil va renunța la prima pentru cea portugheză. În această lună el a lipsit de la Timișoara, fiind în Portugalia pentru a-și rezolva actele și totodată a mers la acțiunile naționalei U23 a Burkinei Faso.
Nu e îngrijorat de forma echipei
Ion Timofte recunoaște restartul ușor sub așteptări al lui ACS Poli în acest an, dar nu se arată îngrijorat, obiectivul nefiind pus în pericol. „Asta e. Am făcut un meci mai prost cu Pâncota. La Bihor am avut ghinion, iar la Satu Mare am dat de o echipă foarte bună, care nu pierduse de mult până la meciul cu Slatina. Vrem să jucăm și bine și să avem și rezultate”, a conchis „Tim”.
ACS Poli încheie sâmbătă sezonul regulat cu un joc pe terenul lui FC Olt.
Articol scris de Cornel BIHOLARI (Sport9)