Atacantul originar din Aiud n-a lăsat să se vadă că a jucat destul de puțin toamna trecută. Szabolcs Szekely a început în forță experiența arădeană și pare să fie omul pe care utiștii îl căutau de ceva timp în ofensivă.
Golgeterul Timișoarei de acum doi ani a făcut pereche în atac cu Ciprian Rus în amicalul cu Olimpia, scor 2-1. Cât a fost pe teren, „Szobi” i-a ținut în alertă pe sătmăreni, care nu l-au putut împiedica să înscrie.
„Mă bucur că am jucat după atâta timp, că am marcat. De asta am venit, să joc meci de meci, să marchez cât mai multe goluri și să ajut la atingerea obiectivului”, a spus fotbalistul care împlinește 30 de ani în luna iunie.
Szekely n-a dorit să mai comenteze despre despărțirea de Timișoara: „Au fost mai multe, o perioadă pe care vreau să o uit și nu mai vorbesc despre asta. Sunt fericit că am venit la UTA, vreau să ajut echipa să promoveze!”
Experimentatul vârf a părut încântat de ce a găsit în tabăra arădeană: „Surprins plăcut de ce am găsit la Arad, UTA are echipă foarte bună, cu jucători foarte buni, fără nicio problemă ar trebui să promovăm. E un lot peste multe echipe din Divizia B”.
„A promovat în Liga II și în Liga I, știe cu ce se mănâncă treaba asta. Mai trebuie să lucrăm la aspectul fizic, dar se vede că are calitate. Asta am dorit, un jucător de careu. A finalizat, a avut debut pozitiv, sper să o țină tot așa. Am dorit un asemenea jucător, care să facă diferența”, a spus Roli Nagy.
Sursa: Sport Arad