FC Bihor și-a continuat miercuri seria jocurilor amicale din această iarnă, cu un meci de verificare pe care l-a susținut pe terenul II al Stadionului Luceafărul din Sânmartin, în compania echipei locale, CSC, una dintre fruntașele Ligii a III-a. Partida, care s-a desfășurat pe un teren acoperit cu un start de zăpadă, a fost dinamică, animată, cu multe ocazii de ambele părți. După ce la pauză scorul a fost egal, 1-1, și la finalul celor 90 de minute de joc, rezultatul consemnat a fost tot egal, 3-3.
Orădenii au fost cei care au deschis scorul, în minutul 26, după o acțiune purtată pe partea dreaptă de I. Cuc. Acesta i-a trimis lui Cr. Andor, care l-a angajat în careu pe atacantul Cr. Cigan, cel care l-a învins pe portarul gazdelor cu un șut pe jos, din interiorul careului.
Egalarea a survenit trei minute mai târziu, după o lovitură de colț, executată de pe partea dreaptă de echipa din Sânmartin, prin Grosu, iar Gh. Popescu a reluat din 4-5 metri cu capul. Mingea după ce a lovit bara transversală a intrat în plasă.
Dacă până la pauză nu s-a mai înscris, deși au mai apărut ocazii de ambele părți, în repriza secundă, FC Bihor a început în trombă, marcând la doar două minute de la reluare, prin I. Ban, după centrarea de pe dreapta primită de la Ludușan.
Deși a pus stăpânire pe joc, în minutul 65, echipa orădeană s-a văzut din nou egalată, în urma unei incursiuni pe partea dreaptă a lui Grosu, care a trimis periculos în fața porți, portarul Sălăjan a reușit să scoată în prima fază, dar aflat în preajmă, Zadori a reluat în plasă.
Nu au trecut decât două minute și FC Bihor a trecut din nou în avantaj. Ludușan și-a servit din nou bine un coechipier, de pe partea dreaptă, de această dată pe Lorincz, care venit din urmă, din interiorul careului l-a învins pe portarul Verdeș.
Pe finalul jocului, antrenorul orădean Călin Cheregi a trimis în teren mulți tineri, iar acest lucru s-a văzut în minutul 82, când la o gafă a apărării echipei FC Bihor, I. Ban a intervenit prin fault ca ultim apărător, pe linia de 16 metri a careului, a fost eliminat, însă cum gazdele au solicitat penalty, Cornea de la CSC, pentru injurii, a primit și el cartonașul roșu din partea arbitrului Rareș Vidican. Lovitura liberă ce a urmat a fost bine executată de Zadori, care a stabilit scorul final, 3-3.
Cheregi: „Urmează ca de acum să ne axăm mai mult pe antrenamente tehnico-tactice”
„Mă bucură faptul că am înscris trei goluri din nou. Avem o poftă bună de a juca, de a finaliza. Am evaluat bine, încă o dată în acest joc de verificare ceea ce ne lipsește, am depistat anumite minusuri, care sper ca după antrenamentele viitoare să le punem la punct. Tot atât de bine însă, mă supără puțin faptul că am primit trei goluri, dar mergem înainte, pentru asta ne verificăm în aceste jocuri ca să vedem ce facem la antrenamente. Din punctul de vedere al pregătirii fizice suntem la un nivel bun, urmează ca de acum să ne axăm mai mult pe antrenamente tehnico-tactice pentru a îmbunătăți relațiile de joc, fazele fixe, contraatacurile și tot ce ține de structura unui joc de fotbal”, a declarat, după joc, antrenorul principal al echipei FC Bihor, Călin Cheregi.
„Sunt deosebit de mulțumit că jucătorii au prestat un joc bun. Ne-am ridicat la valoarea adversarului nostru din Liga a II-a. A fost un joc bun, de ambele părți, dar eu sunt mulțumit de cum au răspuns băieții noștri, în pofida faptului că nu am efectuat pregătirea fizică din această iarnă, dar sper ca și această problemă s-o rectificăm din mers până la începerea campionatului”, a declarat, la rândul său, antrenorul formației CSC Sânmartin, Florin Fărcaș.
VEZI o GALERIE FOTO de la meciul amical
Dacă la echipa gazdă nu au putut juca în acest meci Mintaș și Leontin Jurcă, la FC Bihor a lipsit în continuare căpitanul Fl. Lazăr, dar și Adam Achim, operat recent de apendicită.
CSC Sânmartin – FC Bihor 3-3 (1-1)
Au marcat: Gh. Popescu (29), Zadori (65, 82) / Cr. Cigan (26), I. Ban (47), Lorincz (67)
Spectatori: 50
Timp: friguros
Teren: înghețat, acoperit cu un strat de zăpadă
CSC Sânmartin: S. Ghilea – Matei, Cura, Chira, Arsene – Pantea – Ov. Ghilea, Copil, Cr. Jurcă, Grosu – Gh. Popescu. În repriza a doua au mai intrat: Verdeș – G. Bogdan, Mangra, Cervinschi, Novak, Olariu, Zadori și Cornea. Antrenori: Florin Fărcaș și Cosmin Brândaș
FC Bihor (prima repriză): Barabaș (min. 30 Fildan) – Mihuț, Pscariu, Bactăr, Zanardini – I. Cuc, Ember – Fl. Pop, Sorian, Cr. Andor – Cr. Cigan.
FC Bihor (repriza a doua): Fildan (min. 63 Sălăjan) – Zanardini (min. 72 Tocuț), Letan, Țoca, Lorincz (min. 79 V. Petricău) – Bactăr (min. 72 Cr. Sas), Haș – Ludușan, Ember (min. 62 Negrea, min. 72 V. Dobrescu), I. Ban (min. 82 Talpoș) – Zs. Lukacs (min. 79 S. Mune). Antrenori: Călin Cheregi, Lucian Ciocan și Vasile Sin
În următorul joc, FC Bihor va întâlni sâmbătă, 7 februarie, cu începere de la ora 11, pe teren propriu, echipa UTA „Bătrâna Doamnă”. Deocamdată locul exact de desfășurare al meciului nu a fost stabilit.
Text și foto: FC Bihor