În anii 2000, când Ioan Sdrobiș coordona activitatea fotÂbalistică de la Jiul, la clubul petroșenean erau peste 200 de copii și juniori participanți în competițiile interne și care se lansau fără mari probleme la echipa care, pe atunci, cocheta cu primele două competiții naționale, Liga 1 și 2.
Ioan Sdrobiș nu este străin de ultimele evenimente petrecute în fotbalul din Valea Jiului și le transmite antrenorilor de la Jiul că nu trebuie să renunțe în niciun fel la ceea ce fac: „Jucători cu mare valoare erau atunci la Jiul. Era generația lui Vădrariu care, treptat, s-a stins pentru că pe nimeni nu a mai interesat soarta copiilor. Și credeți-mă că în Valea Jiului sunt foarte mulți copii talentați, dar pe care nu-i descoperă nimeni. Știu că situația de la Jiul este una tristă, dar nu se poate numai să ne plângem. Eu le spun celor de acolo, lui Sorin Ghițan, Marin Tudorache și Damian Militaru să insiste, să nu se lase, dacă sunt dați afară pe ușă să intre pe geam. E ușor să renunți, e mai greu să lupți. Prin orice mijloace trebuie bătut la toate ușile din județ și găsită soluția cea mai bună. Eu sunt convins că Jiul mai poate reveni acolo unde îi este locul. Îmi plânge sufletul când mă gândesc că centre precum Petroșaniul, Piteștiul, Baia Mare, Satu Mare sunt pe cale de dispariție. Am trăit în Valea Jiului unele dintre cele mai frumoase momente din cariera mea. Am salvat de multe ori echipe de la retrogradarea și am făcut lucruri frumoase”.
Prea timizi
Ioan Sdrobiș crede că cei de la club sunt prea timizi pentru a încerca ceva măreț și că depinde numai de ei ca lucrurile să meargă înspre bine: „Poate că oamenii de acolo sunt prea timizi. De aceea ar trebui să fie mai înfipți și să forțeze lucrurile. Știu un băiat bun acolo, pe Cristi Albeanu, care a jucat fotbal de mare performanță. Poate că ar trebui adunați toți foștii mari jucători ai Jiului să pună mână de la mână. Să se pună baza pe jucătorii localnici. Oamenii săraci din acea zonă așteaptă să primească acea bomboană numită fotbal. Băieții inimoși de acolo să pună mâna să deschidă uși, că nu o să vină nimeni din Anglia. Ei trebuie să facă lucrul acesta”.
Sdrobiș nu iartă nici caracterul fotbalistului român: „Fotbaliștii români sunt niște papițoi care uită că și fotbalul este o meserie și trebuie să o facă așa cum scrie la carte. Cum se evidențiază la un meci și apar la televizor, gata s-a zis cu istoria lor. Așa s-a întâmplat și cu o grămadă de jucători din Valea Jiului”.
Încurajări pentru Danciu
Aflând de starea precară de sănătate a fostului arbitru Ioan Danciu, fostul președintele al Jiului i-a transmis acestuia un mesaj: „Îmi pare rău că starea lui de sănătate nu este una bună. Îi transmit să fie tare și să treacă cu bine peste moment. Știu că este un om bun și cântă foarte frumos, eu unul îi doresc tot binele din lume”.
Articol scris de Loredana Juglea