Ciprian Urican, directorul tehnic al celor de la Academica Argeș Pitești, a fost invitatul special al unei emisiuni difuzate de către Digi 24 Timișoara. Acesta a analizat șansele echipei din Pitești de a face pasul către Liga 1 și a spus că orice se poate întâmpla în etapele rămase de disputat.
„Eu sunt convins că putem promova în Liga I și când spun acest lucru mă bazez pe forța noastră, pe valoarea jucătorilor și pe siguranța din punct de vedere financiar. Sper să putem promova în Liga I, mai ales că am făcut o analiză amplă în momentul în care am revenit din vacanță. Știm foarte bine ce am greșit în prima parte a campionatului. De fapt, noi am pierdut foarte multe puncte în meciurile jucate în deplasare. Acolo am dat de niște terenuri foarte proaste, am jucat pe adevărate maidane, pentru că asta este adevărul. Din punct de vedere al infrastructurii nu stăm deloc bine în România și multe echipe au dificultăți din acest punct de vedere. Noi avem o echipă foarte tehnică și jucăm foarte bine pe un teren bun, așa cum avem și la Pitești”, a declarat, citat de ziartop.ro, Ciprian Urican, directorul tehnic al celor de la Academica.
Regretă eșecul de acasă cu Voluntari
Oficialul argeșenilor a comentat și eșecul din jocul disputat pe teren propriu cu cei de la Voluntari. Acesta a fost destul de nemulțumit de eșecul din disputa cu Voluntari, afirmând că acest eșec este unul care vine o dată la la 100 de ani, pentru că echipa sa a dominat duelul, dar au fost goluri luate pe niște greșeli incredibile. „Am avut în unele meciuri și ghinion. Mă refer aici la meciul de acasă cu cei de la Voluntari. Noi am avut foarte mult ghinion pentru că am controlat partida, dar din păcate am pierdut jocul cu scorul de 4 – 3. Acest meci mi-a adus aminte de meciul naționalei României cu Irlanda de Nord, de pe vremea lui Mircea Lucescu. Atunci, dacă jucam de 10 ori noi câștigam de fiecare dată, dar tocmai în meciul care conta nu ne-a intrat nimic. Așa a fost și la meciul nostru. Noi am irosit foarte multe ocazii de a marca și am luat niște goluri foarte ușoare și am pierdut jocul. Numai că mai avem două meciuri cu ei, plus alte partide, acolo unde putem să recuperăm din handicap”, a mai spus, citat de ziartop.ro, Ciprian Urican.
În acest moment, după 16 etape desfășurate în Liga 2, Academica Argeș are cu 7 puncte mai puțin față de liderul FC Voluntari. Argeșenii sunt pe locul 3, însă la egalitate cu poziția a doua, acolo unde a iernat Rapid CFR Suceava. Din retur mai sunt de disputat șase etape și apoi urmează cele 10 etape din play-off.