Dorit de Dinamo și ACS Poli, Sălăgeanu a preferat să revină la Satu Mare: „Este momentul să dau puțin din ce mi-a oferit mie Olimpia”

Dorit de Dinamo și ACS Poli, Sălăgeanu a preferat să revină la Satu Mare:**

Olimpia Satu Mare a dat lovitura pe piața transferurilor odată cu readucerea „acasă” a lui Adrian Sălăgeanu. Fundașul de 31 de ani a semnat pe un an și jumătate cu gruparea din Liga 2.

Președintele Olimpiei, Dan Băbuț, l-a prezentat oficial pe Sălăgeanu într-o conferință de presă ce a avut loc la stadion. „Îi urăm bun venit acasă și sperăm că performanțele pe care le-a avut la cluburile pe unde a jucat să se repete și să ajute echipa cu experiența lui și să ne ajute să creștem în valoare. Cu siguranță că e un câștig mare pentru noi revenirea acasă a lui Sălăgeanu. După cum știți am avut probleme pe banda stângă în acest sezon și acum cred că le-am rezolvat”, a spus Băbuț, care a mai promis și alte transferuri surpriză în următoarea perioadă.

Sălăgeanu: „Am ales Olimpia Satu Mare în primul rând cu inima”

Sălăgeanu a recunoscut că a ales și cu inima atunci când s-a decis să revină la Olimpia. „Pot să spun că am ales Olimpia Satu Mare în primul rând cu inima pentru că de aici am plecat și eu consider că este momentul să dau puțin din ce mi-a oferit mie Olimpia la începutul carierei. A fost o decizie pe care am luat-o pot să zic destul de ușor. Sunt foarte fericit că regăsesc inclusiv în staff-ul tehnic și în rândul jucătorilor, oameni de care mă leagă o prietenie, nu neapărat locul de muncă și cred că și acest lucru a fost un motiv în plus să iau această decizie”, a declarat, citat de satumareonline.ro, Adrian Sălăgeanu, ofertat în această iarnă și de Dinamo și ACS Poli.

Acesta a ținut să precizeze faptul că va încerca pe cât posibil să își pună în valoare toate calitățile și experiențele dobândite în acești ani în Liga 1 pentru a o ajuta pe Olimpia. „Eu zic că încă mai am multe de demonstrat și cu siguranța nicăieri nu este mai bine decât acasă. Eu nu am venit la Satu Mare să îmi închei cariera sau să mă așez ca babele pe o bancă, eu am venit să joc fotbal, vreau să joc cât de bine pot, vreau să mă pregătesc cât pot de bine pentru că vreau să dau Olimpiei puțin cât voi reuși din ceea ce mi-a oferit ea”, a adăugat Sălăgeanu, care și-ar dori foarte mult să joace cu noua sa echipă în Liga 1: „Să promovez cu Olimpia Satu Mare ar fi ceva de vis”.

„Meciul cu Poli Timișoara în care matematic am luat titlu rămâne cel mai important al carierei”

Legat de despărțirea de ASA Târgu Mureș, Sălăgeanu a amintit că aceasta s-a produs nu din motive medicale. „Am avut o accidentare la Târgu Mureș, dar nu acesta a fost motivul pentru care am plecat de acolo. Prefer să nu mai vorbesc de acea perioadă pe care o consider nefericită din cariera mea”, a amintit, citat de gazetanord-vest.ro, Adrian Sălăgeanu, care nu a uitat și de momentele frumoase petrecute la nivelul Ligii 1. „Meciul cu Poli Timișoara în care matematic am luat titlu rămâne cel mai important al carierei. Apoi nu voi uita primul meci din grupele Ligii Campionilor când am luat și cartonaș roșu sau duelul cu Rooney. Iar la Vaslui după meciul cu Inter am stat la antidoping cu Zanetti…Sunt momente pe care nu am cum să le uit”, a povestit noua achiziție a Olimpiei.

Sălăgeanu va intra de azi în programul noii sale echipe la care fostul său coleg de la Olimpia din 2004, Tibi Csik, e acum antrenor.

Crescut de Olimpia, fundașul ajuns acum la 31 de ani, a câștigat campionatul și supercupa României cu Oțelul Galați, în 2011, și revine la Satu Mare după ce s-a despărțit de ASA Târgu Mureș. Sălăgeanu are în palmares 168 de meciuri jucate în Liga 1 pentru Gloria Bistrița, Oțelul, FC Vaslui și ASA Târgu Mureș, are 20 de goluri marcate în primul eșalon și a evoluat în Liga Campionilor (șase meciuri cu Oțelul) și Europa League (patur meciuri cu FC Vaslui). Jucătorul Olimpiei are și trei prezențe în echipa națională a României.

Olimpia va juca miercuri la Nyirbator primul amical din acest an, cu FC Zalău, urmând ca sâmbătă, la Beltiug, să întâlnească pe FCM Baia Mare.

Foto: satumareonline.ro

Pe aceeași temă