Pe locul 7 în seria I, Liga 3, Robert Ilyeș, antrenor și jucător la FK Csikszereda Miercurea Ciuc, se află la a doua tinerețe. Fostul jucător al Brașovului și al Rapidului a vorbit despre situația echipei sale, despre foștii săi colegi de sub Tâmpa, care nu au mai văzut un leu de șase luni de zile, dar și despre posibila venire a lui Dumitru Dragomir la șefia LPF2 în cadrul emisiunii „Fotbal la matineu” de ieri, de la Sport Total FM
„Academia Puskás face dotările ce vor rămâne aici, chiar dacă nu vom mai colabora”
„Încă nu mi-am agățat ghetele în cui, chiar dacă am 41 de ani. Sunt antrenor-jucător la Miercurea Ciuc și mă simt tânăr în continuare. Suntem în grafic, pentru că cei din conducerea clubului s-au axat în mare parte pe proprii jucători pentru a-i promova. Avem un parteneriat cu Academia «Ferenc Puskás» și este un avantaj pentru noi. Ne-au construit deja un teren cu nocturnă și va mai urma un altul, o tribună acoperită, deci condiții bune pentru a crește fotbaliști. Din păcate, voința și dăruirea nu mai există azi la un tânăr fotbalist, puțini sunt cei care vor să se afirme. Vom avea câteva meciuri de pregătire în Ungaria, apoi ne vom întoarce în țară și ne vom continua pregătirea în zona” a explicat veteranul jucător și antrenor
Deziluzii sub Tâmpa, speranțe cu Mitică Dragomir la LPF2
„Am avut ocazia să mă întâlnesc recent cu foștii mei colegi de la FC Brașov și mi-au spus că de șase luni nu și-au luat niciun ban, fie că e salariu sau primă. Și-au depus memorii pentru a deveni jucători liberi de contract. E o problemă a Statului, Guvernul României ar trebui să se implice în problema sportului, altfel o să ajungem ca în alte țări în care fotbalul este un sport de amatori. Cred că venirea lui Dumitru Dragomir la șefia LPF 2 este cea mai bună veste din acest pentru acest eșalon. Dânsul este cam singurul care poate să aducă niște bani la cluburi. Atât timp cât a fost la LPF, nicio echipă nu a avut probleme cu banii. Sper că dânsul să poată face asta și în Liga 2”, a mai declarat Robert Ilyeș