Liderul Seriei a II-a a Ligii a II-a și-a stabilit până acum nu mai puțin de unsprezece teste pentru perioada de pauză. ACS Poli se va reuni pe data de 19 ianuarie deoarece va sta în prima rundă din 2015 iar cantonamentul în Antalya a fost confirmat pentru perioada 9-19 februarie.
Așa cum anunțam, formația pregătită de Dan Alexa va disputa o serie de amicale în zonă cu adversari tradiționali, dar și un interesant duel cu UTA BD. Primul joc al bănățenilor după reunire e programat pe 31 ianuarie, când colega de serie Șoimii Pâncota va fi oaspete la Timișoara. Pe 4 februarie, la Arad, ACS Poli va disputa în premieră un joc împotriva noului proiect alb-roșu arădean, UTA Bătrâna Doamnă. Inițial se discuta de o „dublă”, revanșa urmând să aibă loc pe Bega, dar se pare că se va juca un singur meci între cele două. Un alt test e programat împotriva celor de la Național Sebiș (deplasare, 7 februarie), liderul seriei a IV-a a Ligii a III-a.
Șase amicale internaționale în Turcia
Varianta Antalya anunțată ca posibilă de managerul Ion Timofte a devenit realitate iar bănățenii vor petrece zece zile în celebra zonă propice pregătirii de iarnă. Între 9 și 19 februarie alb-negrii vor disputa nu mai puțin de șase partide în Turcia, adversarii urmând să fie aleși dintre echipele prezente în zonă, preferabil echipe de primă ligă din alte țări. La întoarcerea din stagiul centralizat ACS Poli va mai juca două amicale. Pe 21 februarie se va întâlni pe teren propriu o altă colegă din B2, Olimpia Satu Mare iar șapte zile mai târziu, pe 28.02 se va juca cu un adversar din Timiș de Liga a III-a, probabil acesta se va alege dintre Millenium Giarmata și Vulturii Lugoj. Primii au și anunțat un amical cu liderul din Liga a II-a, în timp ce lugojenii vor să mențină tradiția partidelor cu timișorenii. Programul anunțat ar putea suferi modificări, se arată pe pagina oficială a clubului.
Articol scris de Cornel BIHOLARI (Sport9.ro