Academica Argeș și-a continuat seria evoluțiilor bune de pe stadionul Nicolae Dobrin, impunându-se și în fața Unirii Slobozia cu 3-1, prin golurile marcate de Olariu 2 și Stancu. Argeșenii rămân astfel neînvinși în disputele susținute acasă, iar acest lucru este extrem de important consideră oficialii echipei.
Președintele piteștenilor, Dan Lăzărescu, s-a declarat mulțumit de modul cum a decurs această confruntare: „La 2-0 pentru noi am irosit o ocazie imensă prin Buia, însă la faza următoare oaspeții reduc din diferență. Până la urmă, sunt importante sunt cele trei puncte și consider că nu s-a pus problema învingătoarei în acest meci, pentru că noi am mai avut și alte oportunități de a marca. Avem un moral bun pentru următorul joc, cel de la Suceava, unde vom întâlni din nou un adversar incomod, însă sper că ne vom întoarce cu cele 3 puncte de acolo”
Marius Baciu a ținut să își felicite elevii pentru atitudinea avută în jocul cu Unirea Slobozia.
„Am avut o repriză foarte reușită din punctul meu de vedere, cu două goluri și cu alte câteva ocazii importante. Am ratat ocazia de a ne desprinde decisiv, iar la faza următoare oaspeții au înscris și jocul a luat o alta turnură, mai ales ca a luat roșu și Pătrașcu. Consider că după eliminarea asta s-a stricat puțin jocul. Nu cred că se impunea o decizie atât de radicală, mai ales că la Balotești un jucător al gazdelor a luat doar galben, în condițiile în care Szabo este accidentat serios și nu știu când va reveni. Sunt supărat că am luat gol acasă, nu știu dacă a fost sau nu ofsaid, oricum nu mai contează. Felicit echipa mea pentru efort, mă gândesc deja la următorul joc, mai ales că avem ceva probleme de efectiv””, a spus tehnicianul argeșean.
Academica Argeș va evolua sâmbătă pe terenul celor de la Rapid Suceava, în cea mai interesantă dispută din cadrul rundei cu numărul 9.
Articol scris de Răzvan MARINESCU