În etapa a 7-a a Ligii 3 FC Hunedoara a remizat, pe teren propriu, cu nou-promovata ACSVM Craiova într-un joc în care nu a reușit să înscrie niciun gol deși a pus în pericol poarta adversă de câteva ori. La final antrenorul Hunedoarei, Titi Alexoi (foto, 55 ani), era împăcat cu deznodământul meciului.
„Sunt mulțumit că n-am pierdut și supărat că n-am câștigat. Ne-am creat patru ocazii mari de gol din faze lucrate la antrenamente ceea ce este foarte bine pentru un joc. Dacă reușeam să marcăm măcar un gol acum am fi vorbit despre o victorie. Nu a fost să fie pentru că atât poate echipa acum”, a declarat pentru „Știrile din Sport” de la Hunedoara TV, Titi Alexoi.
Fără vise deșarte
Tehnicianul a ținut să reamintească cum a pornit la drum actuala echipă a FC Hunedoara. „Nu ne scuzăm dar să nu se uite că suntem o echipă formată în două săptămâni cu jucători ce au rămas de la alte echipe. Așa că nimeni să nu se aștepte la minuni de la noi. Mai este mult de muncă la toate nivelurile pentru ca FC Hunedoara să ajungă acolo unde visează unii”, a mai spus Alexoi.
Jocul FC Hunedoara – ACSVM Craiova s-a încheiat nedecis, scor 0-0! A fost a treia remiză pe teren propriu în actualul campionat după: 0-0 cu Știința Turceni și 1-1 cu Nuova Becicherecul Mic.
FC Hunedoara ocupă locul 4 în clasamentul Seriei a IV-a cu 12 puncte. Etapa viitoare, vineri 17 octombrie, FC Hunedoara va evolua în deplasare la Pandurii 2 Târgu Jiu.
Articol și foto de Sami Tamaș