Arbitrii partidei Șoimii Pîncota – FC Olt, respectiv „centralul” și unul dintre asistenți, s-au cam făcut de râs în minutul 34. Atunci, Blănaru a centrat de pe dreapta, Verdeș a simțit respirația lui Polgar și a plonjat ca în bazin în careu, iar Florin Mazilu a arătat punctul cu var, spre stupefacția gazdelor.
Dorind, probabil, să-și salveze colegul, tușierul Ovidiu Timar a ridicat steagul, semnalizând o așa-zisă poziție de offside a atacantului slătinean, așa că „centralul” a întors repede faza. A venit rândul oltenilor să protesteze și să nu mai înțeleagă nimic dintr-o fază din care sperau să puncteze pe tabelă.
La finalul disputei, ambii antrenori au comentat respectiva fază, fără însă a acuza direct „fluierașii”. „A fost o fază controversată în prima parte, când rar mi-a fost să văd o așa căzătură teatrală în careu la jocul de fotbal. Sau, mai bine zis, nu am văzut niciodată. Dar, nu mai comentez, nu vorbesc despre arbitri, fiindcă nu vreau să am probleme. Am fost suspendat și știu ce înseamnă”, a spus Dan Cuedan, însă nici Dan Oprescu nu a rămas dator: „A fost acea fază din prima repriză, când centralul a dictat penalty, iar asistentul a ridicat și el steagul. Nu știu ce offside a văzut el din moment ce fotbalistul nostru care a centrat pentru Verdeș era aproape de linia porții. Dar nu mai comentez, că tot eu voi avea de suferit”.
În special sătmăreanul Mazilu a avut destule scăpări pe tot parcursul întâlnirii, dictând aiurea unele lovituri libere, dar și câteva cartonașe galbene. În schimb, faza de penalty din minutul 80 a interpretat-o excelent, inclusiv eliminarea portarului Nuno Claro din postură de ultim apărător în fața lui Alex Sălăjan.
Sursa: SportArad