Informațiile vehiculate în ultima săptămână în lumea fotbalului arădean, potrivit cărora centralul Ovidiu Florin Mazilu, din Satu-Mare, ar conduce jocul de sâmbătă pe care FC Olt îl va susține pe terenul echipei Șoimii Pâncota, s-au adeverit.
Gazeta Nouă susține că Mazilu este cunoscut ca arbitrul de „casă” al formației arădene, în sezonul anterior acesta fiind delegat la mai multe jocuri importante pentru Șoimii Pâncota, printre care și cel decisiv în lupta pentru promovare susținut în play-off cu Național Sebiș. Acest joc s-a încheiat cu victoria echipei Șoimii Pâncota, care s-a impus în deplasare cu 2-0, centralul Mazilu acordându-le oaspeților o lovitură de pedeapsă, favorizând astfel în mod vădit Șoimii în cursa spre Liga a II-a.
În aceste condiții, imediat după afișarea brigăzii de arbitri pe site-ul CCA, oficialii grupării FC Olt Slatina au depus cerere de recuzare a centralului Florin Mazilu.
„Am depus cerere de recuzare a centralului Florin Ovidiu Mazilu delegat la meciul pe care îl susținem, sâmbătă, pe terenul echipei Șoimii Pâncota, pentru că există suspiciuni asupra imparțialității sale”, a declarat Ionuț Ivan, președintele echipei FC Olt Slatina.
Sursa: Gazeta Nouă