Metalul Reșița e pe primul loc în clasament și asta obligă pe toată lumea, pe oficialii clubului, pe finanțatori, pe suporteri. Municipalitatea reșițeană intenționează să ridice în locul bătrânului „Mircea Chivu” o arenă cochetă, de cinci stele, așa cum s-au construit în ultimii ani la Cluj și Ploiești și cum urmează să apară la Craiova și Timișoara.
„Avem un proiect prin care am vrea să demarăm construcția unui nou stadion. Domnul primar a făcut diligențele necesare la Guvern, a primit și un răspuns, au fost niște domni aici care vor să facă o simulare pentru un stadion cu o capacitate de 20.000 de locuri. Au fost săptămâna trecută oameni de specialitate să facă studiul, urmează să vină cu simularea”, a declarat astăzi Gheorghe Năsturel, reprezentantul Consiliului Local în Valea Domanului. Finanțarea ar urma să fie asigurată din bani guvernamentali, a mai spus consilierul local.
Specialiștii au făcut deja un studiu la locația actualului stadion din Reșița și urmează să prezinte simularea 3D în perioada imediat următoare. Primarul Mihai Stepanescu nu a dorit să detalieze pe tema noului stadion, considerând că deocamdată e prematur să vorbim de demolarea actualei baze sportive. „Vrem să modernizăm tot ce se poate cu bani atrași”, a spus edilulÂ-șef.
Text și foto: Express de Banat