Conducerea echipei ACS Academica Argeș a organizat o conferință de presă înaintea primului meci oficial pe care echipa îl va disputa pe stadionul Nicolae Dobrin. Formația pregătită de antrenorul Marius Baciu va întâlni sâmbătă, de la ora 11, pe arena din Trivale, pe Gloria Buzău. În fața reprezentanților mass-media au fost prezenți directorul tehnic al Academicii, Ciprian Urican, și fotbalistul Sorin Ispir.
Ciprian Urican a vorbit despre meciul câștigat de Academica în deplasarea de la Voluntari, dar și despre partida următoare de sâmÂbătă cu Gloria Buzău: „Am înÂceÂput noua ediție de campionat cu dreptul, pe terenul unei echipe FC Voluntari care sunt convins că nu va mai pierde puncte pe propriul teÂren prea curând. Am întâlnit o eÂchipă care îmbina perfect exÂpeÂriența și tinerețea jucătorilor și pot spune că nu a fost deloc un meci ușor pentru noi. Adversarii au avut în componență o serie de jucători ce proveneau de la Academica Hagi și care la Voluntari beÂneÂficiază de toate conÂdițiile propice performanței, mai ales din punct de vedere al infrastructurii. Știam că ne va fi greu, dar ne bucurăm că am reușit victoria, grație exÂperienței noasÂtre. Suntem o echipă cu un obiectiv clar, proÂmovarea, iar jucătorii au dat totul pe teren pentru a obține cele trei puncte. Am controlat meciul în primele 70 de minute, interval în care am reușit să dăm și gol, iar apoi am conservat rezultatul”.
Oficialul ceÂlor de la Academica este conÂvins că formația lui Baciu nu va avea o misiune ușoară cu buÂzoÂienii lui Ion Viorel: „Ne așteaptă un meci foarÂte greu cu Gloria Buzău, echipă cu care în sezonul trecut am terminat la egalitate. Buzăul este o echipă arțăgoasă, deterÂmiÂnată, agresivă făcută după aseÂmăÂnaÂrea lui Ion Viorel. Trebuie să fim foarte atenți pentru că deÂbuÂtăm în fața publicului din Pitești. Vreau ca în cât mai scurt timp să fim aÂsiÂmiÂlați de publicul de aici, iar în 2015 să jucăm în Liga I”, a deÂclarat UriÂcan.
Urican: „Așteptăm spectatorii alături de noi”
Directorul tehnic al ACS Academica Argeș a făcut un apel către piÂteșteni și îi roagă să vină la meÂciuri. Urican spune că oamenii de aici trebuie să-i considere pe fotÂbaliștii lui Baciu ca pe cei localnici.
Oficialul speră să convingă puÂbliÂcul să vină la stadion prin reÂzultate. „Vrem să devenim echipa Piteștiului și ne dorim ca din 2015 să jucăm în Liga I, iar dumneaÂvoastră să începeți să ne fiți alăÂturi. Îi așteptăm alături de noi pe toți suporterii din acest oraș și chiar din județ. Autoritățile locale au fost extrem de deschise, iar noi vă garantăm că, din punct de veÂdere al calității jocului, nu vă vom dezamăgi. E foarte greu de asiÂmiÂlat o echipă, noi înțelegem. Și în oÂrașul meu natal, Timișoara, se peÂtrec lucruri similare. Dar noi vă vom arăta încredere prin ceea ce vom juca pe teren. Noi cerem să ni se acorde măcar prezumția de nevinovăție și vă promitem că nu vă vom dezamăgi. Aici e foarte imÂportantă tradiția. Ne dorim puÂbliÂcul piteștean alături de noi”, a spus Urican.
Ispir este accidentat
În confruntarea de sâmbătă, cu Gloria Buzău, ACS Academica ArÂÂgeș nu va putea conta pe mijlocașul Sorin Ispir. Fotbalistul care în urmă cu câteva sezoane a evoluat și la CS Mioveni este indisponibil pentru acest joc, din cauza unei accidentări: „Sunt inÂdisponibil, dar am încredere în colegii mei că vom câștiga. Avem nevoie de publicul argeșean. Nu vom avea probleme, dacă vom juca la adevărata noastră valoaÂre. Sper ca, la meciul următor, din deplasarea de la Farul ConsÂtanța, să fiu în lot și să fiu apt de joc”, a spus jucătorul.
Academica vrea calificarea în Cupă
După jocul de sâmbătă, cu Gloria Buzău, fotbaliștii de la ACS Academica Argeș vor juca și în Cupa României. Sorții au decis ca echipa lui Baciu să întâlnească pe Chindia Târgoviște, formație de LiÂga a III-a care este în aÂceÂeași seÂrie cu SCM Pitești.
Ciprian Urican, directorul tehnic al AcaÂdemicii, nu concepe ca eÂchipa lui să nu ajungă în faza urÂmătoare a întrecerii: „Marți vom juca în Cupa României cu ChinÂdiÂa Târgoviște. Este o formație de Liga a III-a, în timp ce noi suntem o asÂpirantă la promovare în Liga I. Nu știm cu ce echipă vom juca, dar cei care vor intra în teren treÂbuie să dea tot ce au mai bun și să câștige. Ne dorim foarte mult să aducem la Pitești o formație de divizia A. Pe noi nu ne inteÂresează adverÂsaÂrul pe care îl vom întâlni, ci jocul nostru, pe care sperăm să-l îmÂbunătățim de la meci la meci”.
Sursa: Curierul zilei