Faptul că la ACS Poli e încă haos a afectat deja concret activitatea clubului pentru noul sezon. Președintele Ioan Timofte a spus că s-au ratat două transferuri din Portugalia, jucătorii doriți ajungând la alte echipe din cauza incertitudinii din Banat.
Titu Bojin, președintele CJT, și Nicolae Robu, primarul Timișoarei, întârzie să ia decizii clare în privința viitorului echipei de fotbal, neștiind clar dacă acesta va evolua în primul sau al doilea eșalon. Acest lucru a afectat deja activitatea clubului. ACS Poli a pierdut șansa de a înregimenta doi dintre jucătorii portughezi cu care Ioan Timofte discutase. Aceștia au ales să semneze cu formații din Liga Sagres, primul eșalon din Portugalia, în detrimentul alb-negrilor.
„Așteptarea nu ne face bine. Am pierdut doi jucători pe care voiam să-i luăm. Erau din Liga a II-a portugheză iar din cauza incertitudinii de la noi au semnat cu echipe din prima ligă de la ei. Încercăm să aducem alți jucători, nu vor fi mulți, dar eu nu stau, muncesc”, a spus Ioan Timofte.
Cantonamentul ar putea fi totuși în România
Deși s-au studiat oferte de afară în privința unui stagiu centralizat, precum Austria sau Ungaria, până la urmă timișorenii vor efectua probabil un cantonament în țară, dar vor merge în străinătate pentru jocuri test. „Prefer în țară, ofertele sunt foarte mari. Afară vom merge dacă vom avea de disputat jocuri amicale”, a precizat „Tim”. În actualele condiții reunirea echipei va fi luni, 7 iulie.
ACS Poli ar urma să înceapă campionatul Ligii a II-a pe 30 august, planurile s-ar putea schimba dacă după Ad. Generală a FRF de sâmbătă vor interveni modificări importante.
Bănățenii încă așteaptă motivarea deciziei CNSL cu privire la respingerea litigiului cu Oțelul pentru folosirea lui Sârghi și Astafei, după care vor face recurs. Totuși, e posibil ca gălățenii, aflați în insolvență, să fie afectați decisiv de problemele survenite în urma arestării patronului Dan Adamescu.
Sursa: Sport9