De luni s-a dat startul pregătirilor și în curtea Clinceniului, momentan promovată în Liga 1, până la aflarea deciziei oficiale în privința apelului depus de Rapid la TAS. Ilfovenii au început ziua cu vizita medicală la Institutul Național de Medicină Sportivă, după care lotul s-a reunit la baza din Domnești a clubului.
La ora 15 s-a plecat spre Curtea de Argeș, acolo unde echipa va sta în cantonament până sâmbătă, zi în care se va disputa și un amical cu cei de la CSM Rm. Vâlcea pe stadionul Municipal din localitate.
Ispir, prima achiziție de top
În ceea ce privește lotul deplasat, cel mai important nume nou al Clinceniului este mijlocașul Ispir, pus pe liber în această iarnă de către Concordia Chiajna. Relația bună cu Pandurii, la care s-a întors Mbella, s-a concretizat prin aducerea lui Albert Voinea sub formă de împrumut. Atacantul de 21 de ani a evoluat în sezonul trecut la CS U Craiova, tot sub formă de împrumut.
O altă noutate o reprezintă Istvan Szabo de la Metalul Reșița, în timp ce doi jucători din Belgia, un fundaș și un mijlocaș, au venit pentru a da probe.
Sursa: IlfovSport
Foto: CS Concordia