Modelu a reușit o calificare istorică în Liga 3

Mihai Andries 22 Jun. 2014, 10:55 Ligi județene
Înainte Modelu a câștigat barajul după ce a învins Petrolul Roata, scor, 3-1, partidă jucată sâmbătă pe arena Astra din Ploiești. Modelenii se pregătesc acum de Liga 3 acolo unde vor întâlni în noul sezon Dunărea Călărași.

Înainte Modelu a reușit o calificare istorică în Liga 3, asta după ce a învins Petrolul Roata, scor 3-1. Modelenii i-au luat tare pe adversari și au marcat încă din minutul 1, Mitrea deschizând scorul. Echipa modeleană a reușit apoi încă un gol după prestația excelentă a lui Giugiumică (min.11). Petrolul Roata a revenit apoi prin Voicu (19), acesta crescînd emoțiile celor prezenți să susțină trupa din Modelu pe stadionul Astra din Ploiești. Până la finalul primei părți, atât modelenii cât și cei din Roata au mai avut ocazii la ambele porți. De remarcat faptul că Modelu a avut cele mai clare ocazii de gol și a trecut foarte aproape de majorarea scorului mai ales la șutul lui Ungureanu, milimetric pe lângă poartă din finalul primei părți. 

După pauză, modelenii și-au mai asigurat un gol prin Țuțuianu (55), scor 3-1 și soarele a început să răsară din nou pe stadionul Astra din Ploiești. Până spre finalul partidei, Ungureanu a mai avut o bară transversală în minutul 74 și ar fi închis tabela. Ocaziile au mai curs la poarta celor din Roata, dar tabela a rămas neschimbară, scor final 3-1 și Înainte Modelu a făcut hora bucuriei la finalul unui meci istoric. 

Primarii din Borcea și Jegălia au fost la meci

Edilii comunelor Borcea, Aniel Nedelcu și Aurel Vasile din Jegălia s-au aflat pe stadionul Astra din Ploiești pentru a susșine echipa din Modelu. Cei doi edili au fost însoțiți de mai mulți localnici și au trăit la maxim partida dintre Modelu și Roata. Alături de aceștia nu avea cum să lipsească edilul din Modelu, Gheorghe Dobre, sponsorul și suporterul nr. 1 al formației care a promovat în Liga 3. De asemenea, Titi Feldioreanu, omul de afaceri al firmei Ali Trans nu avea cum să piardă un astfel de meci, la fel și Sandu Pietroiu, un alt susținător „feroce” al trupei Înainte. 

VEZI O AMPLĂ‚ GALERIE FOTO DE LA ÎNAINTE MODELU – PETROLUL ROATA CARTOJANI

Înainte Modelu reușește o promovare istorică, prima de când a luat ființă această echipă. Și pentru Petrescu este o reușită de amploare. „Jose” de Modelu a crescut mult ca antrenor. Băieții lui l-au ridicat destul de sus, atât la propriu, la finalul partidei, cât și la figurat. Petrescu le dă multora peste nas după această promovare, mai ales celor care n-au avut încredere în el ca și tehnician. Pentru Sandu Bărbosu este o mare sărbătoare. Dacă primarul n-a reușit să câștige un mandat de Europarlamentar, acesta a reușit să bucure urbea cu o promovare. Pentru perioada următoare, Modelu ar trebui să se întărească serios, asta dacă vrea cu adevărat să rămână în Liga 3. Lotul actual nu face față în eșalonul superior, ar mai trebui niște „plombe”. Pentru locuitorii din Modelu aceștia vor vedea din nou echipa lor în Liga 3 asta după ce Prefab Modelu a fost pe harta Ligii 3 cu mult timp în urmă.   

Înainte Modelu: Bratu – Roșu, Țuțuianu, Toma, Dragnea – Dumitrescu, Hârțescu, Ionel, Gigiumică – Ungureanu, Mitrea.
Antrenor: Valeriu Petrescu. 

Petrolul Roata: Stan – Călin, Anghilin, Botoroagă, Jugănaru – Paraschiv, Voicu, C. Anghilin, Mareș – Neacșu, Marina.
Antrenor: Ștefan Udroiu. 

Sursa: Ediția.ro

 

Mihai Andries 22 Jun. 2014, 10:55 Ligi județene
Pe aceeași temă