Fanii rapidiști sărbătoresc, la 25 iunie, împlinirea a 91 ani de la înființarea grupării giuleștene prin reeditarea finalei Cupei României din 1995 dintre Rapid și Petrolul Ploiești, informează site-ul oficial al clubului alb-vișiniu.
Meciul demonstrativ, în care se vor înfrunta jucătorii celor două formații care disputau finala câștigată de Petrolul Ploiești, este programat, miercuri, de la ora 20.00, pe Stadionul Giulești-Valentin Stănescu.
Evenimentul va cuprinde și o serie de concerte ale artiștilor simpatizanți ai FC Rapid și se va încheia cu un spectacol de artificii.
Biletele se vor pune în vânzare la Fanshop-ul clubului de la Stadionul Giulești, iar încasările vor fi folosite de conducerea FC Rapid în litigiul deschis la Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, ca urmare a respingerii dosarului de licențiere de către FRF.
Articol scris de Marius ȚONE (Mediafax)