Pe o zi superbă pentru fotbal, dar în prezența a numai vreo 50 de spectatori, vineri după amiază, pe stadionul „Municipal” din Brăila, a avut loc meciul din cadrul play-out-ului seriei a doua din liga a treia între Conpet Cireșu și Sporting Liești! A fost un meci destul de spectaculos, la capătul căruia brăilenii s-au impus cu scorul de 5-4 (2-4), dar după ce la un moment dat gălățenii conduceau cu 4-1!
Oaspeții au deschis scorul chiar în debutul partidei, atunci când Gârleanu a reluat din apropiere în poarta lui Soare, o lovitură liberă executată de Stoica: 0-1(min. 3)! Peste numai 4 minute, oaspeții vor majora avantajul: Stoica a scăpat singur spre poarta brăileană și cu un șut plasat de la 16 metri l-a învins pentru a doua oară pe Soare: 0-2 (min.7). După ratările lui Lupu și Nicoliță, brăilenii vor reuși să reducă din handicap prin Nicoliță, în urma unui penalty după un henț în careu comis de Petrea: 1-2 (min. 20). Apoi, în minutul 31, oaspeții vor face 3-1: Gârleanu a centrat pefect pentru Stoica, iar acesta a marcat din apropiere.1-3! Până la pauză fiecare dintre echipe va mai înscrie câte o dată: mai întâi au făcut-o oaspeții prin Petrea, care a profitat de o ieșire greșită a lui Soare la centrarea lui Voicu (min. 44), iar apoi brăilenii prin Nicoliță cel care a transformat încă un penalty, după un fault în careu a lui Nastea, tot asupra lui Nicoliță, fiind stabilit astfel scorul pauzei: 2-4!
Imediat după reluare, „cireșarii” se pot apropia la un singur gol, dar lobul lui Nicoliță peste portarul Vasilache lovește bara transversală, iar apoi Nastea înlătură pericolul: (min. 46)! În ciuda dominării brăilene tot oaspeții au marcat (din ofsaid) prin Gârleanu, dar golul nu a fost validat, (min. 53) iar apoi Soare respinge de la rădăcina barei mingea șutată de Voicu (min. 55)! A venit apoi minutul 57, atunci când Nicoliță a reluat din apropiere centrarea lui Crăciun și brăilenii începeau să spere la un rezultat de egalitate (cel puțin)!
Egalararea a venit în minutul 67, atunci când M. Gheorghe, bine servit de Nicoliță, a readus zâmbetul pe chipul lui Vasile Darie: 4-4! Dar a venit însă min. 73, atunci când Stănciulescu l-a angajat în adâncime pe Radu Alin, iar acesta a trimis de la 16 metri un lob superb peste Vasilache ieșit în întâmpinare: 5-4!
Până la finalul meciului, de la fiecare echipă va fi eliminat câte un jucător: mai întâi a fost eliminat Balaban (min. 82), iar în min 88 Stoica! Ambii pentru al „doilea galben”!
După meci, Vasile Darie ne-a declarat mulțumit!: „Felicit întreaga echipă pentru victoria de astăzi, dar vă spun sincer că la 4-1 pentru ei nu mai speram nici la un rezultat de egalitate! Dar băieții nu au renunțat la luptă și mi-au demonstrat că au tărie de caracter, reușind să întoarcă scorul în favoarea noastră! După acest succes am încheiat play-out-ul pe primul loc, dar acum să vedem ce vom face în sezonul viitor! Dacă vom reuși să ne păstrăm jucătorii, sunt de părere că vom reuși să ne salvăm și la anul, chiar dacă nu se va mai juca ploy-out!”– ne-a spus reputatul tehnician brăilean.
În meciul de vineri, Conpet Cireșu a avut următoarea componență: Soare – Dumitrașcu, Stănciulescu, Preda (min. 46: Ilie), Cireașă – Balaban, Crăciun, Lupu (min. 64: Radu Alin) – Niță (min. 85;Colilie), M. Gheorghe, Niciliță.
Articol scris de Marcel SÂNPETRU
Foto: FB Conpet Cireșu