Criticat aseară de Emil Dică, Nicolae Cristescu nu i-a rămas dator jucătorului și a explicat situația în care se află în acest moment Rapidul. Patronul grupării giuleștene a admis că nu a vrut niciodată să fie acționar la Rapid, dar a spus că va merge la TAS pentru a obține dreptul de a juca în Liga 1.
Cristescu a început prin a-și exprima regretul față de situația iscată: „Eu nu am vrut niciodată să fiu acționar. Mi-am dorit doar să fiu alături de Rapid și a fost singurul motiv pentru care am preluat Rapidul. Anul trecut, în luna mai-iunie, când am preluat Rapidul, echipa era la două zile de desființare, pentru că George Copos ar fi băgat clubul în faliment și practic Rapid nu mai exista. Noi am plecat la drum cu 5-6 oameni de afaceri care și-au manifestat dorința de veni alături de noi. Ne-am făcut un buget rezonabil pentru liga a doua, iar atunci când am semnat ne-am trezit singuri. Apoi a venit acea bombă cu posibilitatea de a rămâne în prima ligă în urma unui baraj inventat de Federație. L-am jucat, l-am câștigat”, a explicat acesta la emisiunea Digi Sport Special
Rapid mai are de luat 350000 de euro din transferul lui Alex Ioniță II
Nicolae Cristescu spune că echipa are deja pregătit bugetul pentru Liga 1, bazându-se nu numai pe drepturile de televizare. „Bineînțeles că mergem la TAS, nu se pune problema! În afară de cei 850.000 de euro pe care i-am fi luat la promovare, Rapid mai avea de luat 350.000 din transferul lui Ioniță, pe care nu i-am luat nici până azi. Mai sunt 700.000 de euro care trebuie luați de la firmele lui George Copos, deci era un buget planificat de peste 1,6 milioane de euro. Vineri am fost la apel și ni s-a prezentat exact situația. Nu e deloc dezastruoasă în comparație cu alte cluburi mult mai bine cotate decât noi. Toate datoriile Rapidului, inclusiv salariile jucătorilor, nu sunt foarte mari. Din banii pe transferul lui Ioniță la Astra ar fi trebuit să primim 350.000 de euro până în luna ianuarie. Salariile lunare la club sunt de 80-90.000 de euro, adică suma ar fi acoperit salariile pe 3 luni. Eu niciodată n-am susținut că Adrian Zamfir și cu mine vrem să ținem clubul singuri!”, a adăugat Cristescu
Cristescu: „Noi am fost de acord să cedăm acele acțiuni gratis”
Cât despre cererea lui Emil Dică de a preda clubul, Cristescu a răspuns că s-ar da la o parte oricând, în fața unui investitor capabil să pompeze bani în echipă, dar nimeni nu se înghesuie să facă acest lucru
„Noi am fost de acord să cedăm acele acțiuni gratis. Ca și cheltuieli, la echipă nu sunt doar salariile. Băieții sunt de apreciat, dar în afară de salarii sunt multe cheltuieli, cantonament, medicamentele, alimentația, stadion de plătit…Noi am plătit niște restanțe salariale de 8-9 luni. Era imposibil să ajungem la zi! Eu și Zamfir renunțăm la toți banii care sunt de luat, dar vedeți și dumneavoastră, toți au spus că trebuie să trecem de insolvență. A trecut, vedeți că nu a venit nimeni! Nu avem nicio vină că nu s-a găsit un investitor, noi am fost de acord să cedăm acele acțiuni gratis. Am preluat Rapidul din inconștiență, din nebunie! Regret fantastic de mult ce s-a întâmplat. În urmă cu o săptămână, cei de la Federație spuneau că avem șanse mari să luăm licența!”, a mai declarat Cristescu la emisiunea de la DigiSport.
Foto: Bogdan IORDACHE