Conducătorii Gloriei Bistrița s-au întâlnit astăzi la stadion cu șeful Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, și primarul Ovidiu Crețu, cărora le-au prezentat problemele financiare grave cu care se confruntă gruparea bistrițeană, aflată în insolvență și cu grave probleme financiare, și le-au cerut sprijinul. După o zi în care au refuzat să se pregătească, jucătorii au reluat antrenamentele și vor face deplasarea la Râmnicu Vâlcea.
Cu o zi înainte, jucătorii refuzaseră să se antreneze în semn de protest față de faptul că nu au mai fost plătiți din decembrie, rata din martie nefiindu-le achitată. În aceeași zi venise și vestea că Gloria, locul 3 în clasamentul play-off-ului Seria a II-a, nu a primit de la FRF licență pentru Liga I, ultima speranță fiind Comisia de Apel. Verdictul va fi făcut public sâmbătă.
Fotbaliștii Gloriei au decis să reia pregătirea și au susținut un antrenament miercuri, pe terenul central, urmând ca joi să facă deplasarea la Râmnicu Vâlcea pentru partida de sâmbătă cu CSM din etapa a 6-a a play-off-ului.
Administratorul special al ACF Gloria, Alexandru Hatfaludi, a explicat situația prin care trece echipa bistrițeană și spune că în situația de insolvență cea mai grea problemă e să găsească finanțare. Totodată, acesta spune că sigur se vor găsi soluții.
„Încercăm să găsim cât mai rapid soluții pentru a achita ultima rată către jucători. I-am invitat pe domnii Radu Moldovan și Ovidiu Crețu la o discuție, ne-au promis că vor încerca să ne susțină. Cea mai grea problemă e să găsim finanțare în această situație de insolvență, de fapt reorganizare. Nu că avem speranțe, sunt sigur că vom găsi soluții, altfel lăsam să se pună lacătul aici și plecam. Nici nu ne gândim la altceva. Joi se depune apelul la licențiere. Jucătorii și-au reluat antrenamentele, merg la Râmnicu Vâlcea, să fim și sportiv acolo unde trebuie și să ne continuăm activitatea”, a declarat, pentru Timp Online, Hatfaludi.
VEZI pe Timp Online mai multe POZE de la antrenamentul din această dimineață
Antrenorul principal al ocupantei locului trei în Seria a II-a a Ligii a II-a spune că jucătorii au revenit la antrenamente și vor lupta în continuare pentru promovare. Coroian speră ca aceștia să treacă peste această perioadă grea și a explicat și de ce s-a recurs la protestul de ieri. Jucătorii au vrut să atragă atenția asupra problemelor existentă, deoarece „multă lume credea că la Gloria totul e OK”.
„Toți jucătorii își doresc să continuăm activitatea, să ne batem în continuare pentru promovare, lucru pe care sper să-l reușim. A fost marți o zi în care nu s-au antrenat, trecem printr-o perioadă de grea, dar o să încercăm să ne facem treaba cât mai bine și să continuăm campionatul, să nu fim afectați de problemele pe care le avem. E greu, dar încercăm să trecem peste ele. S-a discutat cu jucătorii, au fost expuse problemele, au fost expuse variantele de soluționare a acestora, acum să vedem cât de repede se pot rezolva. Nu cred că e neapărat un conflict de muncă, ci o problemă de care probabil multă lume nu știa, sau multă lume credea că la Gloria totul e OK. Era pe undeva necesar să se tragă un semnal de alarmă. Domnii Moldovan și Crețu și-au exprimat punctele de vedere, ne-au spus că sunt deschiși, vor să ajute echipa. Problema e să găsim o cale juridică prin care să fie sprijinită echipa”, a precizat, aceleiași surse, antrenorul principal al Gloriei, Cristian Coroian.