Metalul Reșița a ratat șansa să se apropie de locul doi promovabil după ce a obținut doar o remiză în meciul de sâmbătă de pe teren propriu. Bănățenii au câștigat etapa trecută la CS U Craiova, însă n-au putut învinge pe Gloria Bistrița, jocul din etapa a V-a a play-off-ului terminându-se la egalitate, scor 2-2. Jucătorii lui Marian Pană au avut de tras pentru a ajunge la acest rezultat, deoarece la pauză erau conduși cu 2-0, în repriza secundă reușind egalarea prin golurile lui Constantin Stoica (52 din penalty) și Ionuț Popescu (60).
Tehnicianul Metalului nu era supărat la finalul meciului pe rezultat, deși l-a considerat ca pe un eșec, având în vedere că a jucat „acasă”. Pană spun că presiune unei eventuale promovări se simte pe umerii jucătorilor. Acesta spune că prima repriză a fost cea mai proastă de când este el antrenor la Reșița, iar a doua aproape cea mai bună.
„Este un semieșec, dar e practic eșec, pentru că a fost pe teren propriu. Prima repriză a fost poate cea mai slabă de când sunt eu la Reșița, iar a doua poate cea mai bună. E greu de înțeles. Până la urmă, echipa a arătat că poate, a revenit, puteam să câștigăm. Am câștigat un punct muncit. Vom analiza de ce am jucat atât de slab în prima repriză. Nu sunt supărat. Sunt momente când ne depășim condiția. Sigur, e păcat că n-am învins. Obiectivul apasă pe umerii jucătorilor, deși ei știu că nu li se vor tăia capetele dacă nu reușim. E doar o șansă a noastră de care ar trebui să profităm, dar e foarte greu”, a declarat la finalul meciului antenorului Metalului, Marian Pană.