Baia Mare a condus ostilitățile în meciul cu Sănătatea, dar s-au întrecut și în ratări. Datorită celor trei ratări consemnate în minutele 7,17 și 18 Marius Feraru avea să fie schimbat din primul 11 după doar 24 de minute de joc. În ultimul sfert de oră al primului mitan consemnăm și ocaziile semnate de Barboloviciu, minutul 31, și Deac, minutul 33, pentru ca în penultimul minut de joc același Deac să puncteze pentru 1-0, spărgând astfel ghinionul.
De partea cealaltă virușii verzi au preferat să îl arunce în atac doar pe căpitanul de echipă Alexandru Gașpar, întreaga partitură tehnico-tactică gândită de Marius Semeniuc vizând doar faza defensivă. În atare condiții clujenii au preferat să joace un 1-4-5-1 apropiind cât mai mult cele două compartimente (creând o echipă cât mai scurtă). Astfel oaspeții au reușit să nu lase nici o breșă în fața propriilor buturi, singurul moment de ezitare fiind taxat cu promptitudine de către Mihai Deac.
La șase minute de la reluarea jocului, pe fondul unei ușoare dominări a trupei lui Dorin Toma, oaspeții recurg la două schimbări, în speranța revigorării jocului. Astfel a fost înlocuit Gașpar (mai tot timpul izolat între cei patru fundași băimăreni), respectiv mijlocașul de bandă Dolha. Misiunea virușilor din minutul 57 avea să devină și mai dificilă cu atât mai mult cu cât cel care a preluat banderola de căpitan de echipă, fundașul central Lucian Perde a văzut în doar două minute două cartonașe galbene, fiind astfel eliminat.
Deși conduși pe tabelă dar și cu un om în minus, cei de la Sănătatea izbutesc în mare măsură să estompeze elanul ofensiv al adversarei, echilibrând mult mai evident jocul, față de prima jumătate a sa. Zarurile aveau să fie aruncate în minutul 82, moment în care clujenii rămân fără încă un om în teren, mijlocașul dreapta Ionuț Horgoș fiind la rândul său eliminat pentru cumul de cartonașe.
F.C.Municipal Baia Mare reușește astfel prima victorie din 2014 impunându-se la limită cu scorul de 1-0 (deși în minutele de prelungire putea să mai înscrie cel puțin două goluri dacă bineînțeles bara transversală nu s-ar fi opus).
F.C. Municipal Baia Mare – C.S. Sănătatea Servicii Publice Cluj 1-0 (1-0)
Stadion: Viorel Mateianu (Baia Mare)
Spectatori: 300
Arbitrii: Claudiu Ștef (Târgu Mureș), Marius Mihai Marica, Mircea Andrei Roșca (Bistrița)
Observatori: Sebastian Moisin (Oradea), Iosif Vigu (Satu Mare)
Marcator: Mihai Deac (44)
Avertismente: Vasile Pop (61), Dumitru Morar (87) / Radu Danciu (38), Lucian Peride (55, 57), Marius Morar (64), Dănuț Horgoș (70, 82)
Cartonașe roșii: Lucian Peride (57), Ionuț Horgoș (82)
F.C. Municipal Baia Mare: 1.Alin Bota – 18.Vasile Gherghel, 21.Marius Hodor-cpt, 25.Milian Urs, 28.Ciprian Duruș – 7.Alexandru Barboloviciu, 6.Vlad Vanca, 15.Valer Giurgiu (5.Sergiu Chiorean ”64), 88.Vasile Pop (11.Răzvan Ardeleanu ”71) – 9.Mihai Deac (29.Ionuț Mureșan ”77), 8.Marius Feraru (14.Dumitru Morar ”24)
Antrenori: Dorin Toma, Cristian Bogdan
C.S. Sănătatea Cluj: 22.Andrei Biliga – 2.Dumitru Bucur, 30.Nadin Crișan, 21.Lucian Perde, 8.Nistor Văidean – 16.Ionuț Horgoș, 15.Radu Danciu, 7.Arnold Bosko (17.Silviu Severin ”77), 18.Bogdan Dolha (13.Andras Kelemen ”51) , 6.Marius Morar – 10.Alexandru Gașpar-cpt (9.Andrei Ceaca ”51)
Antrenor: Marius Semeniuc
Filmul meciului:
– Min 7 Vasile Pop pătrunde pe flancul stâng, centrează impecabil în interiorul careului mic, până la Feraru care în momentul finalizării este blocat de către fundașul central Peride.
– Min 15 Dolha de pe partea dreaptă din viteză centrează, Bosko reia din șase metri cu capul balonul ce se duce la circa un metru pe deasupra buturilor lui Bota.
– Min 17 Deac inițiază o cursă pe partea dreaptă, intră în suprafața de pedeapsă, centrează dar Feraru ratează preluarea balonului ce în final este trimis de fundașii adverși în afara suprafeței de joc.
– Min 18 Vasile Pop îi pasează pe culoar aceluiași Feraru, care deși rămas singur cu portarul, din 8 metri nu îl poate învinge trimițând balonul direct în picioarele acestuia.
– Min 26 Deac beneficiază de o lovitură liberă directă de la circa 17 metri din zonă centrală, însă execuția în forță a acestuia lasă mult de dorit, mingea trecând mult pe deasupra buturilor „virușilor verzi”.
– Min 31 Duruș centrează excelent de pe flancul drept Barboloviciu alunecă în momentul șutului irosind o nuă ocazie de a deschide scorul.
– Min 33 Deac inițiază o cascadă de driblinguri. Pătrunde în suprafața de joc a clujenilor, însă în momentul finalizării alege cea mai neinspirată soluție trimițând imprecis balonul mult peste poartă.
– Min 44 (1-0) Barboloviciu recuperează un balon în marginea careului formației clujene, centrează, Duruș reîntoarce balonul în centru de unde Deac trimite plasat în dreapta lui Biliga.
– Min 65 Ceaca reușește o intercepție, pleacă pe contraatac intră în suprafața de pedeapsă a formației băimărene. Dar este ajuns din urmă și ulterior blacat de fundașul central Marius Hodor.
– Min 70 Vasile Pop execută magistral o lovitură liberă directă de pe partea dreaptă Barboloviciu, reia cu capul puțin pe deasupra buturilor echipei clujene.
– Min 90+1 Sergiu Chiorean din 16 metri din zonă centrală trimite milimetric de buturile lui Biliga.
– Min 90+1 Ardeleanu aflat la circa 25 de metri de poarta clujeană expediază balonul direct în bara transversală.
Articol scris de Alin BOȚIOC