Bon vrea un „debut fericit” pe banca FC Universității: „Sper să confirm încrederea acordată de conducere”

Marius ANGHEL 07 Mar. 2014, 13:40 Seria 2
Bon vrea un

Marcel Iancu, președintele FC Universitatea Craiova, a declarat că a rezolvat toate problemele organizatorice cu privire la meciul de mâine, de la ora 15.00, de la Severin, cu FC Bihor.

„Am fost la Severin și am rezolvat problemele legate de organizare, meciul urmând să se dispute așa cum am anunțat zilele trecute, sâmbătă, de la ora 15.00. Am discutat cu Poliția Locală, Jandarmeria, pentru că era o problemă în privința asigurării ordinii pentru acest joc. Am găsit sprijin și din partea primarului Constantin Gherghe, ne-am antrenat astăzi (ieri – n.r.) pe «Municipal», așa că nu ne rămâne decât să câștigăm acest meci dificil cu FC Bihor. Vreau să anunț totodată că doamnele și domnișoarele vor beneficia de intrare liberă la acest joc, fiind 8 martie, în timp ce domnii va trebui să scoată din buzunar zece lei pentru un bilet. Tichetele se vor găsi atât la Craiova, la Ciupercă, în zona Mercurului și la sediul clubului, cât și la Severin, în jurul stadionului «Municipal»”, a declarat, pentru GdS, Marcel Iancu.

La meciul cu FC Bihor, pe banca FC Universității va sta Dragoș Bon, noul antrenor principal. „Sper să fie un debut fericit, am mare încredere în băieți, ne dorim cu toții un debut de sezon cu dreptul. Pentru mine este o oportunitate să antrenez Universitatea și sper să confirm încrederea acordată de conducere.” a declarat tehnicianul Universității.

În privința lotului de jucători, Dragoș Bon nu are indisponibili, iar de ieri i-a avut la pregătire și pe mijlocașii Vasile Gheorghe și Cornel Frăsineanu.

Foto: editie.ro

Marius ANGHEL 07 Mar. 2014, 13:40 Seria 2
Pe aceeași temă