Daniel Niculae (31 de ani) a semnat cu Rapid un angajament până în vară și urmează să primească „cartea verde” de la Kuban Krasnodar. „Nico” va avea un salariu de 4.000 de euro pe lună, care ar fi plătit de un prieten al lui Viorel Moldovan.
Misteriosul „sponsor” nu este la prima faptă bună, după victoria cu FC Clinceni (1-0), le-a oferit rapidiștilor o primă de 30.000 de euro.
Giuleștenii speră să-l poată folosi pe Daniel Niculae în meciul cu CF Brăila (sâmbătă, ora 16.00, TVR1). Astfel, fostul atacant al lui Auxerre revine în Giulești după o pauză de opt ani, ultimul meci jucat în tricoul Rapidului a fost în iunie 2006 împotriva Jiului Petroșani (1-0).
Articol scris de Victor STOICESCU
Foto de Gabriel FLUERARIU