FC Universitatea n-a primit acces în Complexul Sportiv „Ion Oblemenco”! Iancu anunță că echipa își întrerupe pregătirea

Cosmin STAICU, Marius ANGHEL 17 Feb. 2014, 16:22 Seria 2

UPDATE 16:15: Jucătorii și staff-ul FC Universitatea Craiova s-au postat după-amiază la porțile arenei „Ion Oblemenco”, încercând pătrunderea în stadion pentru a se antrena, însă firma de pază le-a interzis accesul.

Portarul Andrei Preda „Gogoașă” a fost cel mai vehement, acuzând-o pentru interdicția de a folosi arena pe Lia Olguța Vasilescu și încercând să treacă de barajul bodyguarzilor.

Președintele clubului, Marcel Iancu, a anunțat că echipa nu se va mai antrena și nu va mai disputa alte meciuri amicale până când nu va avea acces pe arena „Ion Oblemenco”.

Rămâi pe liga2.ro pentru o galerie foto de la acțiunea de azi.

Articol scris de Cosmin STAICU
Foto: Florin CEAUȘU


FC Universitatea nu mai merge la Primărie și ia cu asalt stadionul „Ion Oblemenco”

Astăzi la prânz, oficialii și jucătorii FC Universitatea Craiova ar fi trebuit să meargă din nou la Primărie pentru a se întâlni cu edilul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu. Aceștia sperau să primească acceptul să se poată antrena pe unul dintre terenurile din Complexul Sportiv „Ion Oblemenco”, însă, pentru că primarul nu va fi în oraș, au abandonat ideea.

În schimb, delegația echipei pregătite de Nicolo a decis să se prezinte la stadionul „Ion Oblemenco”, la ora 15.30, în speranța că vor fi lăsați să-și reia programul de pregătire.

„Nu mai mergem la Primărie, nu mai are rost, pentru că Olguța nu este. Vom merge mâine sau în zilele următoare. Îl așteptăm pe domnul Mititelu să vedem dacă mergem la 15.30 la stadion ca să încercăm să ne antrenăm. În principiu ne vom prezenta la ‘Oblemenco’, pentru că nu putem să abandonăm lupta. Dacă nu intrăm pe stadion, nu știu unde ne vom antrena”, a spus, pentru Gazeta de Sud, președintele executiv al FCU, Marcel Iancu, care a subliniat că, în cazul în care li se va interzice accesul în complexul sportiv, vor începe un protest: „Avem o hotărâre a Tribunalului Dolj și am fost dați abuziv afară pe 7 ianuarie 2014 printr-o hotărâre caducă. Clubul nostru va continua protestele, întrucât nu avem terenuri unde să ne antrenăm și avem și noi acest drept. Nu vom mai accepta să reluăm drumul pribegiei”.

Până acum, oltenii s-au antrenat în parc și pe un teren sintetic din Craiova, iar mâine ar trebui să dispute un nou amical la Corabia, cu Vișina Nouă.

Vranjkovic a semnat

Dacă în privința pregătirii lucrurile scârțâiei, la capitolul transferuri FC Universitatea Craiova a bătut palma cu mijlocașul central Vojislav Vranjkovic. Sârbul a mai evoluat în Români pentru Pandurii Târgu Jiu, Dinamo București, Ceahlăul Piatra Neamț, CS Turnu Severin și Corona Brașov. „Vranjkovic a sosit aseară, iar acum este în lot”, a spus Marcel Iancu, citat de GdS.
 

Cosmin STAICU, Marius ANGHEL 17 Feb. 2014, 16:22 Seria 2
Pe aceeași temă