Lui Eugen Trică nu i-a picat deloc bine faptul că, oarecum, a fost lăsat în offside de jucătorii care în toamnă au făcut zid în jurul său când Adrian Marțian i-a pus demiterea pe masă, dar nici că un alt antrenor și-a făcut apariția în Calea Aurel Vlaicu. Prin urmare, tehnicianul e dispus să se împace cu „prietenul lui Mutu”, să-și retragă memoriul de la Federație și să revină la UTA pentru a-și respecta contractul. Totodată, olteanul urmărește scoaterea pe linie moartă a lui Giovanni Catanzariti, pe care, din informațiile noastre, l-a scos vinovat pentru așa-zisa vrajbă semănată împotriva lui Marțian.
Și, bineînțeles, Trică mai dorește să-și ia revanșa împotriva cuiva. Este vorba despre grupul fotbaliștilor, în frunte cu George Neagu și Bogdan Apostu, care l-au lăsat din brațe în momentul în care a realizat că fostul internațional își urmărește mai degrabă interesul propriu la club.
Să zicem că mingea se află în terenul lui Marțian, căruia i-ar surâde o împăcare cu tehnicianul care condus echipa în toamnă. În primul rând, ar scăpa și el de fotbaliștii cu personalitate care au spus mereu lucrurilor pe nume, dar „cheia” e altundeva. Că tot nu prea are bani să susțină UTA, dejeanul ar găsi prilejul perfect să spună că atâta timp cât Catanzariti, omul care – vorba vine – i-ar fi stricat relațiile cu Trică și cu suporterii, nu pleacă definitiv din club, nu va mai finanța gruparea arădeană. Și, ca bonus, ar fi și „debarcarea” lui Adrian Falub, un antrenor cu personalitate care nu acceptă jumătățile de măsură și care i-a pus o grămadă de condiții lui Marțian să revină din nou la UTA.
Însă, aceste intrigi par, mai degrabă, o furtună într-un pahar cu apă. FC UTA SA a rămas deja fără drepturi federative și sprijinul galeriei, iar Adrian Marțian oricum nu va avea banii necesari să salveze corabia. Indiferent de cine se îmbarcă pe ea.
Sursa: SportArad