După o perioadă de incertitudini, iată că Rapidul este aproape să aibă un nou patron. Nicolae Cristescu și Adrian Zamfir, cei care au preluat acțiunile de la George Copos, sunt aproape de a ajunge la o înțelegere cu omul de afaceri Nicolae Sarcină.
Acesta are 44 de ani, deține lanțul de magazine „Succes”, cu peste 200 de unități în întreaga țară. Averea lui este estimată la aproximativ 50 de milioane de euro.
În timpul negocierilor, la cererea lui Zamfir și Cristescu, Nicolae Sarcină și-a luat angajamentul să plătească suma de un milion de euro până pe 14 februarie, bani care vor acoperi datoriile curente ale clubului către stat, furnizori, jucători și angajați.
Dumitru Dragomir a fost cel care a anunțat în urmă cu ceva vreme că Nicolae Sarcină urmează să preia pachetul de acțiuni al giuleștenilor.
„E unul care are peste 300 de magazine, are peste 20.000 de muncitori angajați. E din Gorj, nu e rapidist, dar e un om de business mare de tot”, l-a descris fostul șef al LPF pe Nicolae Sarcină.
Anca Dragotescu, cea care se ocupă de dezvoltarea brandului de magazine declara vara trecută pentru Ziarul Financiar că dorește să deschidă câteva unități și în București.
„Acum avem șapte magazine în Capitală și vrem să continuăm să ne extindem încet, dar sigur, până la 40 de unități la finalul acestui an. Ne uităm la zone în cartierele dormitor, în zonele de blocuri”, spunea Anca Dragotescu, responsabilă cu dezvoltarea brandului Succes în Capitală.
Nicolae Sarcină declara la începutul lunii decembrie că a negociat doar un contract de sponsorizare cu echipa Rapidului și că nu se pune problema să devină patronul echipei din Giulești. Iată că între timp lucrurile s-au schimbat.
„Am discutat cu o agenție de publicitate despre posibilitatea de sponsoriza echipa Rapid în anumite condiții. Eu ceream ca sigla firmei Succes să apară pe tricourile jucătorilor, într-un anumit loc, iar în aceste condiții urma să am discuții cu conducerea companiei pentru a sponsoriza Rapidul cu o sumă de bani pentru o perioadă de trei ani. La Rapid însă lucrurile nu sunt clare deloc, nu m-a contactat nimeni, nu am avut discuții și la momentul acesta pot să spun că nu prea mai sunt șanse pentru a se materializa acest demers. Nu a fost vorba niciodată ca eu să devin acționar la Rapid și vreau să spun lucrul acesta foarte clar, pentru a limpezi lucrurile. A fost o discuție despre a deveni sponsori, ceea ce e cu totul altceva”, declara Nicolae Sarcină în decembrie pentru Pandurul.ro.
Ramâi pe Liga2.ro pentru amănunte
Articol scris de Victor STOICESCU
Material publicat în ediția tipărită săptămânală ProSport, distribuită în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.
Patronul Rapidului vrea să vândă acțiuni suporterilor pentru a salva clubul
Rapid are nevoie urgent de un milion de euro, iar suporterii ar putea ajuta clubul să iasă din impasul financiar dacă ar cumpăra acțiuni, la un preț de 2 lei pe titlu.
Rapidiștii așteaptă o decizie favorabilă de la judecătorul sindic pe 14 februarie pentru a spera la ieșirea din impasul financiar.
Rapid a intrat în insolvență în decembrie 2012, dar nici după un an nu a reușit să aibă planul de reoganizare aprobat. Între timp, giuleștenii au trecut printr-un baraj de menținere în Liga I pe care l-au câștigat în dauna Chiajnei (2‑1), dar au fost nevoiți să accepte și decizia TAS (Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne) – care i-a trimis în Liga a II-a după trei etape de campionat în primul eșalon. Și‑au schimbat chiar și proprietarul, după ce George Copos a renunțat la club în favoarea lui Adrian Zamfir, dar lucrurile nu s-au schimbat prea mult față de martie 2013, când Rapid avea un plan de reorganizare aprobat de creditori, dar care nu a trecut de judecătorul sindic.
Printre contestatarii planului de reorganizare se numără și foști jucători
Problema feroviarilor este ca judecătorul sindic să aprobe cât mai repede planul de reorganizare atât de necesar ieșirii din impasul financiar. Rapidiștii au ca termen pentru aprobarea acestui plan data de 14 februarie, dar în acest moment situația nu este foarte clară din cauza contestațiilor care nu au fost rezolvate. Planul de reorganizare a fost votat de Adunarea Creditorilor pe 18 noiembrie 2013, dar există însă și contestatari care nu au fost de acord. Printre cei care au depus contestații la Tribunalul București se află foști fotbaliști rapidiști, dar și două firme, după cum urmează: Paul Codrea, Călin Albuț, Marius Bilașco, Dani Coman, Ovidiu Burcă, Sportevolusion grup (ce aparține lui Roberto Verdeș, fost director de imagine la Rapid) și MT Property (firmă deținută de Fathi Taher, cel care a încercat să cumpere clubul de la George Copos în 2008, nu înainte însă de a investi sume considerabile în transferuri). Contestațiile au avut ca termen de judecată data de 17 ianuarie, dar din lipsă de cvorum, judecătorul sindic le-a amânat soluționarea până pe 14 februarie.
Pentru Rapid aprobarea planului de reorganizare este capitală pentru a primi licența de a evolua în sezonul viitor în prima ligă. Conform regulamentelor de licențiere ale FRF (Federația Română de Fotbal), data limită pentru aprobarea planului de organizare este 31 martie 2014. În cazul în care nu vor rezolva contestațiile și planul va fi respins, rapidiștii riscă să nu primească licența și vor promova degeaba în Liga I (în acest moment sunt lideri în Seria I, dar procesul de promovare va implica și disputarea unor partide în sistem play-off la finalul întrecerii din eșalonul secund).
Zamfir a găsit soluția: vinde acțiuni suporterilor Rapidului
În acest moment situația financiară a clubului este foarte delicată și, pentru a avea speranțe că planul de reorganizare va fi aprobat, rapidiștii au nevoie de un milion de euro pentru a achita restanțele către jucători, staff-ul tehnic și către angajați. Clubul nu dispune de suma respectivă, iar Adrian Zamfir caută soluții pentru a ieși din impasul financiar. Astfel, patronul vrea să scoată la vânzare pachete de acțiuni de 5 sau de 10% pentru cei care sunt interesați să ajute Rapidul. „Sunt dispus să renunț la banii pe care i-am investit la club. Vreau să scot la vânzare pachete de 5% sau 10% din acțiuni pentru fanii rapidiști, iar banii pe care îi vom strânge vor intra direct în contul clubului. Cei care care vor să achiziționeze pachete de acțiuni pot lua legătura cu președintele clubului, Nicolae Manea”, a declarat Zamfir, pentru Prosport.
Cronologia dosarului de insolvență
8 decembrie 2012: George Copos a declanșat procedura de insolvență
31 martie 2013: Adunarea Creditorilor a aprobat planul de reorganizare prin care creditorii primeau numai 10% din creanțe
9 iulie 2013: Rapid și-a schimbat proprietarul. George Copos i-a vândul clubul lui Adrian Zamfir
2 august 2013: Rapid a fost retrogradată în liga a doua în urma unei decizii luată de Tribunalul Arbitrar de la Lausanne
18 noiembrie 2013: Adunarea Creditorilor a aprobat planul de reorganizare
14 februarie 2014: judecătorul sindic va pune în discuție aprobarea planului de reorganizare
Tranzacțiile, posibile și pe „persoană fizică”
Procedura prin care patronul giuleștenilor poate ceda acțiunile este simplă. Astfel, Adrian Zamfir poate vinde pachete de acțiuni ca persoană fizică, exact cum a preluat clubul de la George Copos, în vară. Procedura de insolvență nu permite unei societăți pe acțiuni să cumpere sau să vândă acțiuni. Dacă în trecut majoritatea celor dispuși să preia Rapidul s-au temut de George Copos, în acest moment fostul patron nu mai are nicio legătură cu gruparea feroviară. El a renunțat definitiv la Rapid, în vară, când a cedat clubul gratis și a renunțat și la creeanța de două milioane de euro pe care o deținea prin una dintre firmele sale la masa credală.