Pe un teren acoperit cu un strat subțire de zăpadă bătătorită, foarte bun pentru un meci amical de pregătire în această perioadă, Dunărea Călărași și Unirea Slobozia au oferit un spectacol agreabil, greu de bănuit în condițiile climaterice care l-au precedat. Echipa din liga a III-a s-a impus la scor de neprezentare, Olteanu (45), M. Șerban (75 – pen.) și D. Gheorghe (90) bifând golurile testului.
Gazdele au folosit două echipe distincte, rulând întregul lot de jucători, mai ales că în etapa din 28 februarie, de la Afumați, nu vor putea juca Sescioreanu – suspendat o etapă după eliminarea din meciul cu Rapid Fetești, M. Șerban și R. Huzuneanu – ambii după cumul de avertismente.
În prima repriză, antrenorii Ion Răuță și Mirel Condei au trimis în teren pe: Popa – Câinaru, Nicodim, M. Popescu, Olteanu – Bertea, Matei, V. Petre, V. Andrei, Kanda – M. Ștefan. Și această formulă de echipă a impresionat printr-o linie de apărare (ca talie și eficiență), prin acuratețea jocului prestat de Matei și Bertea în fața fundașilor, prin travaliul lui V. Petre și Kanda și, mai ales, prin Valentin Andrei, greu de oprit cu mingea la picior, dar încă, încă neînțeles de coechipieri. Rând pe rând, V. Petre (min. 4), V. Andrei (15) sau M. Ștefan (40) au ratat ocazii favorabile, în timp ce apărarea și mai ales intervențiile lui Popa au fost descurajante în fața lui Ionică, Jianu, Ibrian sau Ursu.
Și pentru că am amintit câțiva jucători din formula de echipă folosită de Adrian Mihalcea în prima repriză, să vă fac cunoscută întreaga formație care este pe locul 1-2 în seria I, Liga a II-a (dar cu victorie directă asupra liderului!): Oprea – Stan, Chiripuș, Soare, C. Toma – Ibrian, Macare, Ivașcă, Ursu – Ionică, Jianu.
Golul este „opera” lui Olteanu, în min. 45, din lovitură liberă din colțul careului mare când l-a lăsat fără replică pe Oprea!
La reluare, Dunărea a trimis în teren pe: Chiriță (ultima echipă – Gloria Buzău) – Lupașcu, Topor, Drăgăniță, Sescioreanu – M. Tudor, Huzuneanu, I. Popescu, M. Șerban, D. Gheorghe – Stanciu (venit de la Rapid Fetești), iar pentru Unirea Slobozia au intrat pe timpul jocului, Măstăcan – Lazăr, Florea, Patrianca, Gheorghe, Roșu, Antoneru, Bucurică și Mușat.
Echilibrată în primele minute de la reluarea jocului, repriza a aparținut în totalitate apoi elevilor lui Ion Răuță, care după marile ratări ale lui Șerban, care – deja – nu mai produc mirare, pentru că sunt „marcă înregistrată”, au punctat prin M. Șerban în min. 75 din penalty la faultul asupra „spiridușului” D. Gheorghe și prin D. Gheorghe în min.90 cu o boltă de la 35 de metri!
A fost primul meci al călărășenilor în anul 2014 care, după două săptămâni de pregătire, parcă arată altfel ca echipă – activi, mereu primii la minge, dispuși la efort, cu o altă așezare în teren, dar totuși încă „guralivi” la unele decizii ale arbitrilor! Hibă care a costat (și costă) mult în economia campionatului!
Păstrând satisfacția jocului prestat și, implicit a rezultatului, în limite raționale, se pare că fostul jucător al echipei de acum 30 de ani, azi antrenor – Ion Răuță – a instaurat un alt climat și a sădit germenii unei alte atitudini față de modul în care jucătorii își prezintă munca din antrenamente. Nimic nu mai este lăsat la voia întâmplării!
Meciul FC Clinceni – Dunărea Călărași, programat pentru miercuri 29 ianuarie, a fost reprogramat la o dată încă nestabilită. Deasemenea, jocul Gloria Buzău – Dunărea de sâmbătă, 1 februarie, se află sub un serios semn de întrebare din cauza timpului nefavorabil.
Text și foto: Ediția