Deși jucătorii „Bătrânei Doamne” au fost înștiințați telefonic să se prezinte la stadion doar la orele dimineții, aceștia au respectat comunicatul oficial al administratorului judiciar și au intrat în vestiar la ora 10. Aici au fost așteptați de antrenorii Eugen Trică, Nelu Ceușu și Ivaylo Petrov, pentru ca după un sfert de oră să ajungă și acționarul Giovanni Catanzariti, administratorul special, Dorin Micșa și directorul sportiv, Dorin Stana.
Conform așteptărilor, a absentat Adrian Marțian, care a promis că începând de astăzi va începe să finanțeze din nou clubul. Nu numai că nu a venit, dar i-a transmis prin interpuși lui Eugen Trică să accepte decizia de demitere și să părăsească echipa, altfel nu-i va plăti pe jucători. Ce treabă ar avea una cu alta? Dejeanul susține că doar fotbaliștii pe care îi va reține în lot noul tehnician Adrian Falub își vor primi unul-două salarii, în timp ce restul urmează să-și câștige drepturile financiare la comisiile Federației. Pe de altă parte, Marțian s-a angajat ca astăzi sau cel târziu mâine să le achite restanțele celorlalți angajați ai clubului.
Revenind la a treia reunire ratată (două „marca” Marțian și una a lui Trică), aproape toți fotbaliștii au răspuns prezent, adică: Horvat, Barabas – Roman, Ardelean, Sidney, Țabără, Neagu, Popescu, Firțulescu, Zaluschi, Dumitru, Marcu, Dumitru, Bîrză, Apostu, Sălăjan, Tecsi și Trabalka. Bineînțeles, Oltean și Monac au ignorat chemarea lui Trică, în timp ce fotbaliștii cărora le-au expirat înțelegerile, Lăzăreanu și Zanardini nu au mai apărut în Calea Aurel Vlaicu.
Celor prezenți li s-a comunicat să revină la stadion la ora 15, când ar trebui să facă prima ședință de pregătire a anului sub comanda lui Trică.
Sursa: Sport Arad