Fotbal Club Universitatea Craiova a anunțat astăzi transferul lui Daniel Bălan (34 de ani) la gruparea alb-albastră. Achiziționarea experimentatului fundaș este primul transfer al echipei de pe Ion Oblemenco în 2014.
„Sunt foarte fericit că am semnat cu Universitatea Craiova. Este o mare onoare pentru mine să îmbrac tricoul acestei legendare echipe. Știu că clubul o duce greu în acest moment, dar vreau și eu să ajut echipa să treacă peste aceste momente extrem de dificile. Vreau ca un moldovean să pună umărul la revenirea echipei simbol al fotbalului românesc acolo unde îi este locul, în prima ligă. Nu mă interesează problema financiară în acest moment vreau să dau totul pentru echipă și sunt convins că mai târziu o să vină și banii. Abia aștept să joc primul meci împotriva formației FC Bihor pe legendarul stadion Ion Oblemenco”, a spus Daniel Bălan pentru fcuniversitatea.ro.
Daniel Bălan a semnat cu Universitatea Craiova un contract valabil pentru un sezon și jumătate.