Răvoiu a fost exclus din lotul Farului: „Dacă nu-și vor schimba atitudinea, vor urma și alții”

Marius ANGHEL 19 Nov. 2013, 12:27 Liga 2
Răvoiu a fost exclus din lotul Farului:**

Eșecul rușinos cu Gloria Buzău (1-4 la Constanța) a făcut prima victimă la FC Farul. Patronul clubului, Giani Nedelcu, a declarat că fundașul central Iulian Răvoiu a fost exclus din lot, fiindu-i reziliat contractul. „Am făcut deja hârtiile”, a spus Nedelcu.

Jucătorul a fost criticat dur de patron după partida cu Gloria Buzău, din campionat, în care Răvoiu a avut o evoluție foarte slabă, însă stoperul fusese certat de Nedelcu și după meciul cu ACS Berceni, șeful Farului reproșându-i lunga perioada de indisponibilitate. „De când a venit la Farul, Răvoiu e accidentat”, spunea Nedelcu.

Iulian Răvoiu a participat ieri la antrenament, dar, când restul fotbaliștilor au participat la un joc, el a efectuat doar alergări ușoare. Jucătorul a avut o discuție și cu președintele Farului, Neculai Tănasă.

„Dacă nu-și vor schimba atitudinea, după Răvoiu vor urma și alți jucători”, a amenințat Giani Nedelcu, neschimbat în hotărârea de a ține blocate salariile „marinarilor” până când aceștia vor câștiga din nou. „Oricum, cred că și-au dat și ei seama că nu au cum să ia bani la ce arată pe teren”, a punctat Nedelcu.

Un alt jucător care va fi sancționat (pecuniar) este mijlocașul Cristian Coconașu, cel care a jignit un spectator la meciul cu Gloria Buzău. „Va fi pedepsit și el. Niciodată un jucător nu are voie să înjure un spectator. Omul vine la stadion să țină cu echipa lui și se trezește înjurat”, a mai spus Giani Nedelcu.

În etapa viitoare a Ligii a 2-a, FC Farul joacă pe terenul Unirii Tărlungeni, sâmbătă, 23 noiembrie, de la ora 11.00. La această partidă, de la constănțeni nu va putea juca mijlocașul Ionuț Florea, suspendat.

Sursa: Ziua de Constanța

Marius ANGHEL 19 Nov. 2013, 12:27 Liga 2
Pe aceeași temă