Echipa bistrițeană a încheiat turul Ligii a II-a pe locul 2, cu 20 de puncte, după ce a trecut dramatic pe teren propriu de Olimpia Satu Mare. Condusă cu 1-0, Gloria a egalat în minutul 87 și a înscris golul victoriei când nimeni nu se mai aștepta, la ultima fază a partidei. Sâmbăta viitoare începe returul, echipa bistrițeană urmând să joace acasă cu liderul CS Universitatea Craiova.
În ultima a etapă a turului Seriei 2 din Liga a II-a, Gloria Bistrița a întâlnit pe teren propriu formația Olimpia Satu Mare, sâmbătă 9 noiembrie. „Alb-albaștrii” au trăit periculos de la început până la sfârșit. Până în ultimele cinci minute ale jocului, echipa antrenată de Coroian și Negrean nu și-a creat nicio ocazie cu adevărat importantă.
Nalați (minutul 7) și Feher (12) au bătut identic lovituri libere directe, peste poartă, Brumă a reluat cu capul imprecis după o centrare a lui Țârcă (16), iar la cealaltă poartă Bujor a trimis puțin pe lângă bară din lovitură liberă (38). 0-0 la pauză. Oaspeții au deschis scorul în minutul 66, când Vlad Bujor a pătruns nestingherit în careu și l-a executat pe Albuț cu un șut pe jos. Olimpia s-a retras în propria jumătate, iar Gloria a început asediul. Baricada sătmăreană s-a prăbușit în minutul 87: Daniel Negruț a centrat și Daniel Brumă a reluat din câțiva metri pentru 1-1. În minutul 90+3, la ultima fază a jocului, echipa bistrițeană a dat lovitura. Stancu a trimis în careu din lovitură, Marian Chițu s-a înălțat și a marcat cu o lovitură de cap pentru o victorie la un moment dat nesperată, declanșând hora bucuriei pe teren. 2-1 după un final interzis cardiacilor!
VEZI mai multe POZE de la meci
La capătul primei părți a campionatului, Gloria se află pe locul 2 în clasament, cu 20 de puncte, după CS Universitatea Craiova (24 de puncte), cu care va juca acasă sâmbăta viitoare, în prima rundă a returului.
Gloria Bistrița: Albuț – Țârcă, Hlinca, Chibulcutean, Polgar – Budăcan (Negruț 63), Nalați (M. Stancu 62), Feher, M. Chițu – C. Roșu (O. Bucur 77), Brumă. Antrenor: Sandu Negrean. Director tehnic: Cristian Coroian
Olimpia Satu Mare: Miron – M. Mureșan (Ad. Sabău 58), Bălău, Ene, Iuhas – Gavrilescu (Lemac 65), Villand, Kinczel, Svarczkope – Bujor (Micaș 78), Zsiga. Antrenor: Tiberiu Csik
Stadion: „Jean Pădureanu” – Bistrița. Spectatori: 300. Arbitri: Andrei Chivulete (București) – Radu Despa, Cristian Lucaci – Adrian Șuta (toți din Baia Mare). Observatori: Dan Costin (Zalău), Irina Mârț (București)
Text și foto: Timp Online