Oprescu radia de fericire, Trică a cedat nervos!

Marius ANGHEL 07 Nov. 2013, 19:11 Campionat

Antrenorul celor de la FC Olt Slatina, Dan Oprescu, s-a arătat mulțumit nu doar de obținerea celor trei puncte, ci mai ales de joc.

Tehnicianul a apreciat evoluția elevilor săi, care și-au creat numeroase ocazii la poarta adversă. „Sunt mulțumit de rezultat, acesta a fost obiectivul nostru, să scoatem maximum din aceste două meciuri pe care le-am avut acasă. Dar, ce este îmbucurător este că avem multe momente bune de joc, echipa își creează ocazii foarte multe, din păcate pentru noi unele dintre ele ratate, pentru că iar am avut multe ocazii, dar e bine. Urmează o deplasare grea la FC Bihor, sper să ne întoarcem de acolo cu puncte”, a declarat Oprescu după victoria cu UTA Arad.

Trică a cedat nervos după eșecul de la Slatina

Antrenor cu pretenții de Liga I, după scurta aventură pe banca celor de la CFR Cluj, Eugen Trică s-a dat în spectacol la Slatina. Supărat pe jocul modest practicat de elevii săi, tehnicianul grupării UTA Arad și-a vărsat nervii pe presă. Deranjat pentru că ziariștii i-au adus la cunoștință articolul cu privire la obligațiile pe care le are, conform statutului antrenorului, Trică s-a simțit lezat, refuzând mai tare dialogul cu presa.

Aparatele foto și camerele video l-au scos cu adevărat din minți, fiind nevoie de intervenția oamenilor din staff, care l-au calmat.

Ceaușu: „Este meritată victoria gazdelor”

La îndemnul antrenorului principal, Eugen Trică, care a refuzat dialogul cu presa, „secundul” celor de la UTA Arad, Ion Ceaușu, a vorbit despre eșecul echipei în meciul cu FC Olt Slatina.

Tehnicianul s-a arătat total nemulțumit de evoluția elevilor săi, care nu au avut nicio ocazie importantă în meciul de pe Stadionul „1 Mai”. UTA venea după două victorii și un egal, însă contra slătinenilor nu au avut nicio șansă să plece cu puncte.

„Într-adevăr, este supărare mare, supărare pe jucătorii noștri, pentru că una pregătește Eugen (n. red. Eugen Trică-antrenor principal) pe teren la antrenament, alta este la meciurile oficiale. Ne-am propus un obiectiv îndrăzneț în aceste ultime meciuri și vedem că nu găsim rezolvarea, nu înțelegem de ce unii jucători joacă atât de slab. Este meritată victoria gazdelor, am văzut o echipă muncitoare. Despre arbitraj nu am ce să spun, nu arbitri ne-au băgat-o în poartă sau noi nu am reușit să câștigăm din cauza lor. Veneam după niște meciuri bune, care ne dădeau speranța că putem face mai mult. Patronul poate să spună ce dorește, asta este, sunt declarațiile dânsului, noi ne vedem de treabă, să pregătim echipa și să ne clasăm pe un loc fruntaș”, a declarat, imediat după meci, antrenorul secund al echipei UTA.

Sursa: Gazeta nouă

Marius ANGHEL 07 Nov. 2013, 19:11 Campionat
Pe aceeași temă