„Bătrâna Doamnă” respiră după al doilea succes al stagiunii și privește cu optimism spre finalul turului. La Motru, meciul a fost decis de golurile lui Popescu și Apostu, însă antrenorul arădenii remarcă toată echipa, în special fotbaliștii veniți de pe bancă pentru a suplini numeroasele absențe, mai ales cele din compartimentul defensiv.
„Ne-am păstrat atitudinea bună din precedentele două partide și am legat victoria cu Bistrița. Este foarte important acest lucru, cum la fel de important este că ne-am exprimat bine în teren, făcând o primă repriză fantastică. Vreo 15 minute în repriza a doua am cam lăsat garda jos, asta m-a nemulțumit, dar apoi ne-am revenit și chiar am fi putut marca și alte goluri. Mai vreau să remarc și jucătorii care au venit de pe bancă, în special cei din apărare, care au arătat că ne putem baza pe ei oricând. E al doilea meci consecutiv în care nu am luat gol și asta nu poate decât să mă bucure”, a precizat Eugen Trică.
Dorința fostului internațional a fost îndeplinită și în tribunele arenei de la Motru a luat loc și un supervizor pentru arbitri din partea FRF. „Poate a contat și prezența dânsului, chiar nu au fost probleme astăzi. Cred că nu e întâmplător faptul că pentru prima oară în opt etape felicit și eu brigada de arbitri”, a punctat Trică.
Etapa viitoare, craioveanul va încrucișa armele cu fostul său patron de la Universitatea Craiova. Adrian Mititelu a acceptat condițiile „Bătrânei Doamne”, iar „Știința” va juca din poziția de lider în Calea Aurel Vlaicu vineri, de la ora 17. „De luni ne gândim la meciul cu Universitatea, nu ne sperie deloc poziția lor în vârful clasamentului. Am mai învins un lider la Arad, nu văd de ce nu am mai face-o odată”, a mai punctat Eugen Trică, care în urmă cu o săptămână și-a condus elevii spre succesul cu bistrițenii.
Sursa: Sport Arad