Sâmbătă seara, patronul echipei UTA spunea că așteaptă ca antrenorul să-i comunice măsurile pe care le va lua după eșacul usturător de la Pitești, cu CS Mioveni, scor 0-3. Adrian Marțian se aștepta să primească pe tavă „capetele” unor fotbaliști, însă acest lucru nu se va întâmpla.
Eugen Trică spune că a discutat telefonic cu șeful său, convingându-l – susține el – să mai acorde credit echipei. „Comunicăm din ce în ce mai bine, domnul Marțian începe să înțeleagă cu ce probleme ne confruntăm și să aibă din nou încredere în noi toți. I-am spus foarte clar că dacă aș fi preluat-o pe UTA cu 5-6 săptămâni înainte de prima etapă și aș mai și făcut un cantonament cu băieții, mi-aș fi dat demult demisia și poate odată cu mine are fi trebuit să plece și câțiva jucători. Așa, însă, pe fondul lipsei de pregătire specifică, cred că ar mai trebui să ni se mai acorde credit. Cred că domnul Marțian începe să înțeleagă unele lucruri, doar e băiat inteligent. Cert este că nu-mi dau demisia, numai Armata Română mă scoate din Arad. Eu încă am încredere în acești băieți, le-am spus că nu avem voie să dezarmăm”, a precizat fostul internațional.
Revenind la confruntarea cu Mioveniul, Trică acuză faza ce a deblocat partida cu 6 minute înainte de pauză. „Până la 1-0 am stat foarte bine în teren. Nici acum nu-mi explic cum Ayza a scăpat singur spre poartă la o acțiune ce nu anunța mare lucru. Păcat că nu avem forță în atac și asta și pentru că mijlocașii ajung prea puțin în careul advers sau măcar în poziție de finalizare. Le repet mereu asta, este unul dintre lucrurile ce trebuie să le remediem rapid în jocul nostru. Sălăjan, așa cum este el, cu toate ratările din ultimele meciuri, are meritul că ajunge în poziție de gol. Îi aștept și pe ceilalți să facă același lucru, e imposibil să nu vină și golurile”, a mai spus tehnicianul arădenilor.
Pentru prima oară în acest sezon, Eugen Trică vorbește despre un obiectiv mult mai realist. „În acest moment, trebuie să ne gândim doar cum să acumulăm puncte în clasament, iar obiectivul, cel puțin până la iarnă, nu poate fi decât salvarea de la retrogradare. În funcție de locul pe care îl vom ocupa în decembrie și de ceea ce se va întâmpla la nivel de lot, ne vom schimba, eventual, aspirațiile”, a mai punctat „principalul” din Calea Aurel Vlaicu.
Sursa: Sport Arad