Fotbalist cu experiență, fundașul central al celor de la FC Olt Slatina, Raul Marincău, consideră Gloria Bistrița o echipă puternică.
Jucătorul defensiv al slătinenilor este, însă, de părere că punctele puse în joc pot fi obținute, iar pentru asta echipa trebuie să reușească un meci cel puțin la fel de bun ca celelalte.
„E cea mai bună echipă pe care o întâlnim, am văzut un joc foarte bun mai ales pe faza ofensivă, au jucători cu experiență, sunt convins că o să avem un meci mult mai greu decât cel cu CSM Râmnicu Vâlcea. Dar asta nu ne sperie, trebuie să ne mobilizăm bine pentru că fac un presing avansat, aduc mulți jucători în jumătatea de teren adversă. Trebuie să fim exacți cum am fost și în primele meciuri și am încredere în atacanții noștri că vor marca”, a declarat fundașul central.
Slătinenii au arătat, în primele două etape, ca o echipă bine organizată, dovada fiind linia de clasament. Cu patru puncte acumulate, un gol marcat și niciunul primit, FC Olt Slatina deține același număr de puncte ca formațiile situate pe podium.
Sursa: Gazeta nouă